Constantin Trihenea este noul prefect al judeţului Sibiu. De profesie inginer electroenergetic, Trihenea s-a lansat în afaceri în 1990. S-a făcut remarcat prin firmele sale de construcţii, apoi prin activitatea de consilier municipal la Sibiu din 2000. Membru în Clubul Lyons Sibiu, Trihenea nu a uitat de implicarea socială. Acum a fost numit prefect şi a acordat în exclusivitate un interviu ziarului Sibiu 100%, la început de mandat. Rep.: Domnule prefect Trihenea aţi fost numit de curând în această funcţie. Ce situaţie aţi găsit în Prefectura Sibiu? C.T.: Pot să vă spun că am găsit o atmosferă de lucru, angajaţii îşi cunosc atribuţiile de serviciu, aşa că venirea mea, din acest punct de vedere, n-a avut darul de-a perturba activitatea instituţională. Mai ales că funcţionarii ştiu că schimbarea puterii Executive înseamnă, de regulă, şi schimbarea şefului instituţiei. Rep.: Sunteţi reprezentantul Guvernului în teritoriu. Care sunt principalele trei priorităţi la început de mandat pentru dumneavoastră? C.T.: Aşa cum am declarat şi la festivitatea de investire, principalele mele obiective pentru acest mandat sunt: accelerarea lucrărilor la centura ocolitoare a Sibiului, creşterea absorbţiei fondurilor europene, urmărirea realizării Programului de Guvernare şi organizarea optimă a alegerilor europarlamentare şi a celor prezidenţiale. Evident, nu trebuie neglijată activitatea permanentă de control a legalităţii hotărârilor luate de administraţiile publice locale din judeţ. Rep.: Aţi remarcat probleme deosebite în administraţia locală din judeţul Sibiu? Puteţi oferi exemple? C.T.: Depinde de ce înţelegeţi prin probleme deosebite. De altfel, n-am avut timpul fizic pentru a vă putea da un răspuns concret. Oricum, până în prezent, nu cunosc să existe probleme deosebite, în defavoarea unor comunităţi. În general, judeţul nostru este unul în care oamenii duc o viaţă normală. Ei muncesc, îşi duc grijile vieţii cu responsabilitate, iar aleşii lor caută să răspundă cu onestitate încrederii de care se bucură. Rep.: Sunteţi de foarte mulţi ani manager de firme. Credeţi că vă ajută această experienţă în noua funcţie? De ce? C.T.: Evident. Dar nu trebuie să luaţi în considerare doar activitatea mea de întreprinzător privat începând din 1990. Trebuie să ştiţi că, după terminarea facultăţii asta se întâmpla la mijlocul anilor 70 am lucrat la cea mai mare termocentrală din ţară, cea de la Turceni. Experienţele de-atunci şi din ultimele două decenii îmi oferă, acum, reperele cele mai importante care mă ajută să iau decizii prompte şi oportune. Principiile fundamentale de management sunt aceleaşi indiferent de tipul activităţii pe care o prestezi. Rep.: Aveţi o pasiune personală (hobby)? Care este aceasta? Credeţi că ar trebui să renunţaţi la ea? C.T.: Încă din anii studenţiei, am avut o mare pasiune pentru sport. Am şi practicat în mod organizat voleiul. Din păcate, în ultimii ani, a trebuit să mă limitez la urmărirea unor partide importante de volei, baschet, fotbal sau să fac excursii prin împrejurimi. Iarna, când am timp merg la schi. Rep.: Sunteţi un familist cunoscut. Cum vede familia numirea dumneavoastră în această funcţie care vă ocupă foarte mult timp? C.T.: Familia este alături de mine şi am tot sprijinul ei. Normal că avem un program mai încărcat, cu mai puţine zile libere, dar orice părinte ajuns la o anumită maturitate are grijă să-şi organizeze timpul ţinând cont şi de problemele personale. Familia mea are o contribuţie mare în susţinerea acestui lucru.
Actualizat:
Funcţionarii ştiu că schimbarea puterii înseamnă şi schimbarea şefului instituţiei
Cele mai citite
Ultimele știri
ULTIMA ORĂ: O nouă regulă în toate magazinele din România începând de duminică, 11 mai 2025
Începând de duminică, 11 mai 2025, ANPC impune o nouă regulă în toate magazinele din România care vând produse...