Ce poate fi mai seducător pentru un pasionat de călătorii și pentru un explorator fascinat de locuri noi decât ca, odată ajuns, de pildă, într-un oraș „vizionar” și „destinație turistică”, să îi zicem Sibiu, să fie întâmpinat, la porțile de intrare, de droaie de cerșetori? Și, înaintând spre centru, să dea, la propriu, peste omenet contorstionat în tot felul de poziții mai mult sau mai puțin înduioșătoare, care să îl abordeze agresiv solicitându-i să ăi dea „ortul” pentru a intra în cetatea de pe Cibin!
Zilele trecute ne-a pășit pragul redacției un sibian, truditor în domeniul ospitalității, care a zăbovit ceva ani și în (alte) state civilizate, îndeletnicindu-se tot cu astfel de trebi. Omul, la o vârstă respectuoasă, își face zilnic plimbarea de după-amiază prin oraș. Și aproape de fiecare dată e curtat de cerșetorii viețuitori tradiționali din zonă, aceiași, pe care toată lumea îi știe, în afară de cine ar trebui să îi vadă.
În ziua despre care vorbim, sibianul încerca să traverseze pasajul de la magazinul Dumbrava. Spun „încerca”, pentru că o conațională se dădea de ceasul morții târându-se pe toate părțile la intrarea / ieșirea din pasaj, făcând aproape imposibilă evadarea spre cele mai de sus ale pământului. Episodul nu ar fi fost memorabil fără un grup de turiști japonezi care, mirați nevoie mare de asemenea specimen referențial al unui astfel de oraș mustind a viziune ospitalieră, făceau în disperare poze arătării. Cel mai probabil, pentru a mediatiza încă un punct de atracție al Sibiului pe rețelele și site-urile de profil.
Mânat de mâncărimea unui legitim simț civic și mândrie comunitară, omul nostru, cel cu îndeletniciri ospitaliere, s-a dus până la centrul de informare turistică, amplasat în frumoasa clădire a Primăriei. Acolo, și-a expus civilizat jelania, punând accent exact pe aspectul menționat: nu se cade ca într-un oraș ca Sibiul, care atrage atâția turiști, cuiva să nu îi pese și de cerșetorii care își duc veacul exact în buricul târgului!
Răspunsul a venit prompt: „Trebuie să mergeți și să sesizați Poliția Locală. Nu e de competența noastră”. Degeaba a încercat omul să amintească organului că Poliția Locală e în subordinea administrației municipale și că un simplu telefon ar fi ajutat, poate, pentru a da curs cineva unui sesizări civice. Funcționarii nu au vreme de asemenea fleacuri. Pentru că ei au de informat turiștii despre cât de beton e Sibiul și cum oraș ca dânsul nici că mai poți găsi, în ruptul capului, cât e lumea de lungă și de lată!
Problema cerșetoriei nu e una pe care să o rezolve din pix administrațiile locale sau centrale. Și nicidecum una ușor de gestionat. O au țări mult mai civilizate. Ea ține, pe de o parte, de fiecare dintre noi, de modul în care înțelegem să îi „susținem” și să îi încurajăm în a profesa această „meserie”. Și de a ne asuma, prin instituțiile abilitate, să diminuăm fenomenul cu responsabilitate. P
e de altă parte, când dai de cerșetori „în tranzit” prin Sibiu, poți înțelege dificultatea de a gestiona ca administrație, fenomenul. Însă când ai astfel de exemplare fidele „locului de muncă”, cu ani de „prestări de servicii” cam în aceleași locuri, tind să cred că se pot găsi totuși oarece soluții.
Foto: ilustrativ
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.
