În 22 iunie a. c. încep lucrările de reabilitare și modernizare ale Bazinului Olimpia. Finanțarea e asigurată prin Compania Națională de Investiții (CNI) și se ridică la suma de 7.000.000 euro. Declarația a fost făcută astăzi, 12 iunie, de către Darius Mara, directorul Clubului Sportiv Municipal Sibiu, în cadrul unei conferințe de presă, la care a participat și deputatul PSD Bogdan Trif.
„Astăzi e o zi importantă pentru Clubul Sportiv Municipal Sibiu, pentru că în urmă cu câteva zile am primit ordinul de începere a lucrărilor pentru reabilitare și modernizare Bazin de Înot Olimpia. Îmi aduc aminte că în urmă cu exact 5 ani de zile, în acest loc, împreună cu domnul deputat Bogdan Trif și cu domnul ministru am identificat problemele pe care le aveam la bazinul de înot, de natație. Și împreună cu o firmă de specialitate am avut un deviz care costa foarte mult. Agenția Națională pentru Sport nu putea să asigure un buget mare și atunci, la inițiativa domnului deputat Bogdan Trif, acesta ne-a solicitat să facem o adresă către CNI și un proiect pentru a primi finanțare. Am trimis solicitarea respectivă către CNI, cu proiectul respectiv și la interval de o lună de zile am primit un feedback pozitiv. După care ne-am deplasat împreună la Ministerul Dezvoltării, pentru a susține acest proiect. Cred că am fost de 5-6 ori la Ministerul Dezvoltării, împreună că domnul deputat Bogdan Trif și astăzi ne aflăm aici, și am primit o finanțare de 7.000.000 de euro. Lucrările vor începe în data de 22 iunie. Ca termen de finalizare a acestor lucrări, e undeva la 15 luni”, a spus Darius Mara, directorul Clubului Sportiv Municipal Sibiu.

Din simbol, rușinea Sibiului
La rândul său, deputatul Bogdan Trif Bogdan Trif a declarat: „Este o mare realizare, în primul rând, pentru Sibiu. Dovedim că atunci când lucrăm în echipă avem și rezultate. Știu că banii la CNI sunt puțini, pentru câte proiecte au fost depuse. Am reușit și vreau să le mulțumesc celor din CNI că au înțeles că este nevoie și la Sibiu de investiții. Bazinul Olimpia a fost un simbol pentru orașul nostru. Din păcate, din cauza lipsei banilor, vedeți că a ajuns într-un hal fără de hal. A ajuns din simbolul Sibiului, o rușine pentru noi. Am reușit să aducem banii, pentru că orice proiect trebuie finanțat. Am reușit să aducem sursa de finanțare și cred că lucrările vor începe cu prima etapă, organizarea de șantier”.
Bazin semiolimpic, cu 6 culoare
Pentru prima dată la Sibiu, Bazinul Olimpia va organiza concursuri internaționale de natație. În cadrul lucrărilor de reabilitare și modernizare, turnul de sărituri și platformele vor fi demolate în totalitate. Va exista un cabinet medical, de 300 m pătrați (unde se vor regăsi în permanență medici și asistenți) și o sală de judo. Bazinul de natație va fi semiolimpic, cu 6 culoare.
Peste șapte ani de promisiuni
Bazinul Olimpia a fost construit în anul 1979, cu un impact semnificativ pentru viața sportivă a comunității. În luna martie a acestui an, Complexul de Natația a intrat în al șaptelea an de când este închis. An de an, s-au făcut promisiuni că va fi modernizat. În 2020 ar fi trebuit să înceapă lucrările, apoi în 2022, apoi în 2025. Clădirea a devenit o ruină, sutele de copii sibieni care și-au dorit să practice sporturile de înot fiind nevoiți să se antreneze în localitățile învecinate sau în bazine private.







Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI




