Gânduri de la Oxford: Despre întâlniri!

Am avut astă seară o întâlnire programată din timp (căci aşa se orânduiesc lucrurile în Marea Britanie), o întâlnire îndelungată dar elegantă cu fostul meu coordonator de studii de la Universitatea din Oxford din 2008. La un ceai verde tradiţional şi un desert am purtat o discuţie onorabilă, hrănitoare, raţională şi emoţională, academică deci ştiinţifică, într-un cuvânt demnă de toată consideraţiunea. Am traversat tematici diferite de la România şi Uniunea Europeană, la învâţâmânt, politică, societate, religie, migraţie, cercetare, psihologie şi cultură. Cu astfel de oameni (personalităţi) poţi pătrunde domenii interesante cu uşurinţă şi într-o formă nonagresivă, politicoasă şi prielnică ţie.

Şi mi-am zis la plecare că a fi înconjurat (sau a fi lăsat înconjurat) de oameni buni (şi inteligenţi dacă se poate) este una dintre cele mai preţioase binecuvântări de care am putea avea parte în lumea în care ne ducem traiul.
în celălalt sens, nu ne dăm seama cât mult rău ne fac oamenii răi din jurul nostru fie că ne sunt rude, prieteni, cunoscuţi sau chiar străini (pe care îi privim şi ascultăm de departe). Noi, ne hrănim, adică trăim cu ceea ce consumăm zi de zi, cu faptele pe care le facem şi cu oamenii pe care îi întâlnim.
în luna august am făcut un exerciţiu simplu. Eram plecat pentru două săptămâni prin ţările Europei Occidentale şi am refuzat să citesc vreo ştire din presa românească. Am simţit în mod real o schimbare a stării mele în bine şi pace pentru ca la întoarcere deschizând televizorul să fiu iarăşi asaltat de ştiri slabe, nocive şi contraproductive şi concomitent de stări şi emoţii negative. Ceea ce citeam şi vizionam îmi influenţa instant propria stare încă de dimineaţă. Nu mă simţeam bine şi eram mereu iritat în dialogurile interpersonale.
Pe când la Oxford locuitorii au alte preocupări. în Oxford mai toţi oamenii studiază, au interese înalte, plimbându-te pe străzile înguste şi vechi observi pe furiş biblioteci în fiecare casă, plouă şi englezii citesc, soare şi citesc, duminica şi citesc, facultăţile sunt bune, institutele de excelenţă mondială, profesionişti în orice domeniu, academici iluminaţi, învăţăcei harnici, zeci de premii Nobel de-a lungul istoriei, parcurile te îndeamnă la meditaţie şi veveriţele au priviri nevinovate şi prietenoase. Regăseşti mulţi oameni deosebiţi în aceste locuri.
Şi România are astfel de locuri măreţe pe care chiar le cunoaştem dar nu le vizităm şi nu le trăim. De exemplu, un parc minunat în oraşul nostru, proiectat tot după model englezesc dar pe care mulţi dintre sibieni nu l-au mai revăzut de ani şi ani. Şi mai ales România are oameni aleşi, sunt ai noştri, parte din neamul nostru, din firea noastră românească, pe care iarăşi îi putem lesne identifica dar din păcate nu îi cercetăm. Şi atunci, gândesc că mare parte din aventura aceasta numită viaţă se reduce la numărul şi calitatea întâlnirilor. Poţi fi îmbelşugat practic şi spiritual prin întâlnirea cu oameni distinşi (mentori, prieteni, parteneri sau finalmente soţi) sau să ai necazul să întâlneşti pe cei de la polul opus şi iată aşa să-ţi complici viaţa, să-ţi creezi suferinţe şi de ce nu: să-ţi ratezi existenţa. Depinde în mare măsură de noi înşine cu cine de împrietenim şi pe cine lasăm să ne căştige dragostea.

Mihai Copăceanu