Guvernul a adoptat proiectul de lege privind graţierea

spot_img
Cele mai citite

Guvernul a adoptat, marţi seară, proiectul de lege privind graţierea unor pedepse, a anunţat, la finalul şedinţei Cabinetului, ministrul Justiţiei, Florin Iordache. În acelaşi timp, Guvernul a adoptat prin Ordonanţă de Urgenţă, modificarea codurilor penale.
El a precizat că acest proiect de lege privind graţierea unor pedepse va merge ţn procedură de urgenţă în Parlament, alături de un alt proiect de lege adoptat marţi seară de Guvernul Grindeanu.
Ministrul Justiţiei a spus că cel de-al doilea proiect de lege vizează modificarea Legii privind executarea pedepselor.

„Am modificat o iniţiativă a vechiului Guvern pe care am pus-o în concordanţă cu conducerea ANP, astfel încât să fie uşor aplicată. Este vorba de recursul în compensare la fiecare zece zile, pentru cei care sunt în penitenciar, cu câte o zi. La 30 de zile câştigă câte 3 zile. Am venit în completarea acestor măsuri cu alocarea unor resurse suplimentare pentru creşterea cu 50% a normei de hrană şi asigurarea implementării proiectelor de investiţii în acest an a două penitenciare cu câte 1.000 de locuri la Caracal (Olt) şi Berceni (Prahova)”, a spus Florin Iordache.
El a susţinut că aceste proiecte de lege au fost adoptate doar pentru a „evita o hotărâre pilot la CEDO”.
Sursa: News.ro
spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: ARD 15 hectare de vegetație și arbuști

Pompierii sibieni intervin de urgență în apropierea zonei Crinț, pentru stingerea unui incendiu care se manifestă la vegetație uscată...

Știri pe același subiect