Constructorii au redeschis șantierele pentru lucrări la străzile din Sibiu, acestea continuând în măsura în care condițiile meteo vor rămâne favorabile. În prezent se lucrează pe străzile Oașa, 9 Mai și Oncești, iar de luni încep și reparații pe A. I. Cuza și Lomonosov.
„Vor fi efectuate în această perioadă lucrări de săpătură şi bordurare şi lucrări la reţele. Constructorii vor lucra atât timp cât vremea permite acest lucru. În cazul în care va începe să ningă, aceştia se vor retrage. Mi s-a părut important să folosim la maxim această perioadă”, a declarat primarul Klaus Iohannis.
Din 13 ianuarie s-au reluat lucrările de modernizare pe strada 9 Mai, pe tronsonul dintre strada Târgului şi strada Liviu Rebreanu, unde se fac în această perioadă săpătura generală şi câteva braşamente pentru rețelele de utilități. Tot de la începutul acestei săptămâni, DPC a reluat lucrările pe strada Oaşa, unde sunt planificate modernizări ale carosabilului şi trotuarelor, precum şi amenajarea de parcări pe strada Onceşti.

De asemenea, de săptămâna viitoare, în cazul în care condiţiile meteo rămân favorabile, DPC va începe lucrările de reparaţii pe străzile A. I. Cuza şi Călugăreni. În aceste zone sunt programate în 2014 refacerea carosabilului şi a trotuarelor. Din 1 februarie, DPC va începe lucrările pe strada Lomonosov. Reţeaua de apă a fost refăcută pe această stradă în 2013, în 2014 fiind programate reparaţii ale carosabilului şi trotuarelor. Şi constructorii care lucrează pe contractele încheiate în cadrul proiectului finanţat din fonduri structurale POS Mediu își vor relua lucrul în următoarea perioadă. În prezent se lucrează la Staţia de Apă Sibiu Sud şi la staţia de epurare. Constructorii pregătesc şi zona prelungirii bulevardului Corneliu Coposu, unde urmează să se reia lucrul la subtraversarea căii ferate cu o nouă reţea de canalizare.




