Așa cum a anunțat Primăria Sibiu, de la 1 iunie au demarat lucrările la cele două poduri peste Cibin, din zona Lidl – Petrom. Pe parcursul lucrărilor, va fi necesară închiderea completă sau parțială a traficului, astfel că în intervalul 6 – 8 mai vine deja prima închidere.
În perioada 6-8 mai circulația pe podurile PECO de pe șoseaua Alba Iulia se va închide complet pentru relocarea conductelor de apă și gaz. Primăria recomandă ca rută ocolitoare noul drumul peste Câmpșor, între strada D. Cantemir din cartierul Ștrand și str. Rozmarinului din cartierul Turnișor.
Pentru fluidizarea traficului se va modifica prioritatea în Piața Iancu de Hunedoara: cei care circulă pe ruta drum Câmpșor – str. Rozmarinului – Piața Iancu de Hunedoara vor avea prioritate în fața celor care circulă dinspre str. Gh. Asachi.
De asemenea, traficul dinspre str. Dimitrie Cantemir – drum Câmpșor va avea prioritate în fața celor care se deplasează dinspre str. Islazului.
O altă variantă de ocolire este str. Autogării – Distribuției – strada Lemnelor – str. Mihail Kogălniceanu/str. Reconstrucției.
Strada Lemnelor se transformă în sens unic în perioada lucrărilor la pod, dinspre strada Distribuției spre strada M. Kogălniceanu/Reconstrucției
A treia variantă de ocolire propusă de primărie este Strada Malului – pod Neculce – strada Metalurgiștilor.
Nu în ultimul rând, sau poate cea mai bună variantă recomandată este centura ocolitoare a Sibiului, pe Autostrada A1.
Pe parcursul lucrărilor, respectiv între 9 mai și 30 septembrie se va închide partea din amonte (dinspre strada Maramureșului), urmând să se circule pe câte o bandă pe sens, pe partea din aval a podului. Ulterior, în perioada 1 octombrie 2022 – 30 aprilie 2023, se va închide partea din aval (dinspre strada Malului) și se va circula pe partea din amonte, pe câte o bandă pe sens.
Primăria spune că mai sunt posibile închideri totale ale circulației pe pod, în funcție de evoluția lucrărilor.