17.9 C
Sibiu
luni, iulie 4, 2022

Gaz Metan a suferit o nouă depunctare şi a ajuns la un minus istoric în fotbalul românesc

Cele mai citite
banner continental
banner continental
banner continental

Gaz Metan Mediaş a fost depunctată cu alte patru puncte şi în şedinţa de miercuri a Comisiei de Disciplină din cadrul Federaţiei Române de Fotbal. Medieşenii au ajuns la un neverosimil minus 41 de puncte.
Gaz Metan a pierdut două puncte pentru restanţele la Sergiu Popovici şi Alexandru Munteanu, iar alte două puncte pentru datoriile faţă de Ronaldo Deaconu. Medieşenii au acum o altă problemă. Jucătorii pregătiţi de Flavius Boroncoi ar putea să nu mai dispute ultima etapă din campionat, în deplasare cu Chindia Târgovişte, formaţia din Mediaş riscând să fie exclusă din campionat.
Astfel, în ziua în care se va disputa ultima etapă din play-out, programată teoretic pe data de 14 mai, s-ar împlini 92 de zile de la prima depunctare decisă de Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal pentru medieşeni, iar echipa ar trebui retrogradată. Potrivit regulamentului, echipa trebuie retrogradată înaintea jocului cu Chindia, din etapa a 9-a, pentru că ar fi depăşit termenul de 90 de zile de la prima penalizare. Mai precis, cele 90 de zile se vor împlini pe 12 mai. Gaz Metan se află pe ultimul loc în Liga I cu minus 41 de puncte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Filippo Fiorelli a câştigat prima etapă a Turului Ciclist al Sibiului

Rutierul italian Filippo Fiorelli (Bardiani CSF Faizane) a câştigat prima etapă a Turului ciclist al Sibiului, desfăşurată duminică pe...
spot_img

Știri pe același subiect