Interviu cu Ec. Dr. Mircea Bunaciu, specialist în managementul administrațiilor publice locale
Aș vrea să ne explicați, mai întâi, ce e, de fapt, excedentul bugetar?
Ca să discutăm despre excedent bugetar, poate că ar trebui mai întâi să vorbim puțin despre ce înseamnă un ciclu bugetar, ce înseamnă un buget și așa mai departe. Îmi amintesc cum, urmând un liceu economic, încă de pe atunci ni se dădea să facem monetar. E cea mai simplă interpretare pentru un excedent bugetar. Pentru că oricine, poate chiar zilnic, atunci când pleacă de acasă, se uită cum stă cu banii. Deci excedentul e un rezultat între venituri și cheltuieli. Care poate fi excedent sau, în aceeași măsură, poate fi pierdere.
Haideți să discutăm la modul concret, și anume, despre Sibiu. În acest caz vorbim clar de excedent.
Vorbim de excedent, pentru că s-a creat acest instrument obligatoriu, pentru a permite o continuitate a activității în instituțiile publice. Adică dacă nu ai excedent la sfârșitul anului – și aceasta o înțeleg foarte bine oamenii din sistem –, nu ai cum să îți iei salariile, de pildă, la începutul anului. Ai nevoie de excedent pentru a plutea plăti curentul în ianuarie. Pentru că excedentul, așa cum îl vedem noi într-o percepție teoretică, este una; cum îl vedem ca un rezultat economic, este alta; iar dacă îl vedem ca pe o măsură, ca pe o plasă de siguranță pe care și-o creează un ordonator de credite, este cu totul alta.
Prin urmare, această practică, a excedentului bugetar, s-a creat ca o nevoie a disfuncționalităților din sistem. Datorată faptului că nu se respectă legea, în primul rând. Și de ce spun asta? Calendarul bugetar, dacă vă uitați pe trendul actual (și nu discutăm aici de particularități, că anul bugetar coincide cu anul calendaristic), încă de la integrarea noastră în Uniunea Europeană, politica bugetară, politica economică, politica socială ne mai permit, ca practici atipice, să întârziem cu adoptarea bugetului.
Dar aceasta se va mai întâmpla până trecem la moneda euro. Țările care au moneda unică trebuie să respecte calendarul bugetar aprobat prin lege. Noi ar trebui să avem bugetul de stat aprobat, ideal, până la 1 decembrie. Dar noi îl aprobăm în februarie-martie. De aceea s-a creat această anvelopă de acoperire a golurilor de casă pentru primele trei luni din anul următor.
„În condiții de normalitate economică, acest excedent ar trebui să fie un rezultat al depășirii planului”
Spre ce se direcționează, cel mai uzual, cei mai mulți bani din excedentul bugetar? Sau ce găuri acoperă?
Unui specialist riguros, cu experiență, această întrebare îi provoacă o durere, o neplăcere. De regulă – și mă refer acum la o perioadă de stabilitate, de normalitate legislativă și de practică în domeniu – , prin legea finanțelor publice excedentul era exclusiv alocat și asimilat ca rezervă bugetară pentru un fond de dezvoltare. Și acesta ar fi trebuit să meargă direct către investiții. Din păcate – și o spun aceasta cu o relaxare și o deschidere până la nivel de practică –, guvernul Câțu a permis ca excedentul acesta bugetar să fie cheltuit pe orice. Inclusiv la nivel de cheltuieli de personal, cheltuieli operaționale.
Deci nu mai există o rigoare cu privire la destinația banilor. Deși la nivel de principiu, încă de la Constituție, la nivel de impozitele, taxele și fondurile obligatoriu trebuie să respecte destinația. Și atunci acest excedent, se presupune, în condiții de normalitate economică, ar trebui să fie un rezultat al depășirii planului. Adică a realizării de venituri suplimentare. Acesta reprezintă o economie pe care o poți aloca investițiilor pe care le ai. Nu să îți plătești datoriile de anul trecut, nu să îți acoperi cheltuielile de funcționare.
La modul practic, ce vă spune excedentul Sibiului?
Ce mi-ar spune social, adică citind în presă, ca simplu cetățean, e că avem prosperitate, o stare de bine, confort, siguranță. Ce mi-ar spune mie, ca abordare didactică sau normativă, de fundamentare economică, pe lege, e că suntem de râsu-plânsu. În momentul în care s-a creat această practică de la Revoluție până la primul mandat al președintelui Klaus Iohannis, excedentul Sibiului era un eșec al administrației locale. Și aceasta o spun dintr-o realitate pe care am trăit-o la momentele respective. Dizarmonia, disensiunile, neînțelegerea, nepunerea de acord între partidele care formau pe atunci consiliul local nu permiteau, în consens, adoptarea unor hotărâri de consiliu care să gestioneze eficient bugetul. Și atunci banii rămâneau necheltuiți. Această disfuncțiune a dus la acumularea unui excedent foarte mare, în timp, la nivelul municipiului Sibiu.
De când a preluat conducerea Primăriei domnul Klaus Iohannis, stilul dumnealui managerial a impus autoritate în actul decizional la nivel de consiliu (ca urmare a unei abordări practice, a unui protocol între FDGR și celelalte partide), ceea ce a dus la deblocarea acestor fonduri. Și s-a putut cheltui destul de mult din aceste excedente. Care, însă, au și crescut destul de mult în fiecare an, pentru că a intervenit un element nou: fondurile europene. Și dezvoltarea zonei industriale, care a dus la creșterea veniturilor la bugetul local.
De ce spun eu că sunt puțin nemulțumit, ca profesionist? Pentru că de atâția ani avem excedente, și de tot atâți ani, începând de la mandatele de primar ale domnului Iohannis, permanent avem credite luate pe buget local. Păi când ai un excedent, ca cetățean, tendința firească nu e aceea de a-ți plăti datoriile? Și apoi de a-ți face celelalte cheltuieli.
Legal, îți e permis să îți acoperi creditele din acest excedent?
Oportunitatea este atributul exclusiv al ordinatorului de credite. Primarul, președintele Consiliului Județean, primul ministru hotărăsc acest lucru. Consiliul Local, Consiliul Județean sau Guvernul aprobă, ca voință politică, propunerea pe care o prezintă ordinatorul de credit.
O revenire la normalitate aș vedea-o, ca primă măsură, în achitarea la zi a oricărei datorii. Pentru că creditele în sine nu neaparat sunt o problemă. Doar că uitați-vă, de la credite am ajuns în situația în care suntem acum, ca țară. Unele din ele posibil că ar fi putut fi evitate. Dar faptul că ai luat, că se poate, că ți se permite și că te înveți cu instrumentul acesta de lucru, la un moment dat poate deveni practică.
„Oamenii au așteptări. Bani ar fi. Rămâne să avem strategii, direcții, obiective și o planificare multianuală”
Ce înseamnă excedentul acesta istoric al Sibiului: performanță sau incapacitate, inadecvare la o prioritățile coerente de dezvoltare a orașului?
Cel puțin de la integrarea în Uniunea Europeană, condiția să poți accesa orice alt tip de resurse (fie ele interne sau externe) e un program, o strategie de dezvoltare. Un excedent excedentar la un moment dat creează lipsă de performanță. Înseamnă că tu nu ai o strategie bine pusă la punct, nu ai obiective foarte clare, nu îți cunoști drumuri, trasee foarte coerente. Vă dau doar un exemplu, la îndemână: Clujul. Au avut ideea de a face metrou. Poate îl vor face, poate nu. Au apucat să facă o groapă. Așa cum și Sibiul a plecat cu proiectul de a face un spital regional.
Ideea e că dacă îți fixezi acest tip de obiective mari, grele, durabile, atunci trebuie să îți gestionezi corespunzător și excedentele. Înseamnă că nu ai valorificat toate oportunitățile care ți se oferă. Avem problema parcărilor, avem o mulțime de alte nevoi sociale la care ar trebui să răspundem… Nu cred că toate străzile Sibiului sunt asfaltate, că toată infrastructura din Sibiu e dusă până la marginea orașului. Oamenii au așteptări. Bani ar fi. Rămâne să avem strategii, direcții, obiective și o planificare multianuală.
În ultimele modificări în legislație apare un termen nou, cu care lumea încă nu este obișnuită, și anume „consorțiu” între UAT-uri. De fapt, o asociere nereglementată juridic, realizată în baza unor protocoale. Să nu uităm, de exemplu, că Sibiul este actorul majoritar într-un ADI (Asociație de Dezvoltare Intracomunitară), care este mai mult decât un consorțiu, adică un ONG cu personalitate juridică, pentru zona de dezvoltare a Păltinișului.
Păi tu când ai atâta excedent, de atâta timp, nu ai fi putut să faci din Păltiniș mai mult decât Voineasa? Sau cel puțin ca Poiana Brașov? Și aceasta ar însemna dezvoltare locală, mai ales că Primăria Sibiu este proprietar. Domnul Iohannis, după un proces de 10 ani cu Primăria Poplaca, a extins teritoriul administrativ al Sibiului în zona Păltiniș. Deci, iată, o oportunitate spre care ar fi putut fi direcționați foarte bine banii din excedent. În condițiile în care nici infrastructura până acolo nu e una adecvată.
Mă gândesc acum la nemulțumirea generală a contribuabilului cu privire la taxa de salubritate. Poate că ar trebui să ne întrebăm cât reprezintă excedentul din această taxă și ce facem cu el?
Aș porni într-o logică rudimentară. Și v-aș întreba… Anul acesta avem un excedent cumulat, să zicem, de 62 milioane de euro. De ce aș insista să rămân anul ce tocmai s-a încheiat cu un excedent de încă 35 milioane de euro, din moment ce excedentul cumulat mi-ar fi mai mult decât suficient să îmi acopăr și zona de dezvoltare, de salarii, goluri de casă și toate celelalte care se pot cheltui din acesta?
Dacă am face o comparație între sistemul public și sistemul privat (și aici nu mă refer, efectiv, la societatea civilă privată, ci la guvernanța corporativă, la acele entități economice la care acționarul majoritar e statul român), acolo, în privat, acest tip de instrument s-ar sancționa dacă nu este valorificat. Dacă societatea ta este pe profit și ai un excedent, ești obligat, cu riscul de a fi sancționat managerial – pentru că nu ți-ai îndeplinit indicatorii de performanță – că nu ai valorificat acel excedent.
Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI
