11.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Investiția din zona podului peste râul Târnava Mare din Mediaș a fost recepționată

Cele mai citite

Municipalitatea medieșeană a recepționat, recent, investiția de montare a unor panouri fonoabsorbante în zona podului peste râul Târnava Mare.

Este o investiție solicitată de mai multă vreme de medieșenii care locuiesc pe străzile Carpați și Academician Ioan Moraru și care erau vizibil deranjați de zgomotele autoturismelor care treceau peste podul respectiv.
Lucrările din zona respectivă a municipiului Mediaș au constat în amenajarea zonelor de protecție de pe străzile Carpați și Academician Ioan Moraru, fiind reparate rampele podului și stratul suport și au fost montate panouri fonoabsorbante. Valoarea totală a investiției a fost de 1,9 milioane de lei. Astfel de panouri fonoabsorbante au fost montate, anii trecuți, și pe strada Ștefan Octavian Iosif.
„La podul peste Târnava Mare, am recepționat o lucrare extrem de utilă în principal pentru oamenii care locuiesc în zonă. Opinia mea este aceea că lucrarea corespunde din toate punctele de vedere, inclusiv estetic, și se ridică la pretențiile pe care le avem noi”, a spus primarul Mediașului, Gheorghe Roman.

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ – Scenariu surpriză: Georgescu, propus premier după o întâlnire discretă?

O întâlnire discretă între George Simion și Călin Georgescu, desfășurată vineri la Biblioteca Națională din București, ridică semne de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect