Inspectoratul de Jandarmi Județean Sibiu anunță că, pe durata minivacanței de Rusalii, echipaje de jandarmi vor acționa pe raza județului pentru siguranța comunității, dar și pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale.
Siguranța pe munte
Sibienii care aleg să petreacă aceste zile libere pe munte vor beneficia de sprijinul jandarmilor montani, prezenți în zonele turistice Păltiniș și Bâlea, pe traseele adiacente și în zonele de agrement. Aceștia sunt pregătiți să intervină în sprijinul persoanelor aflate în dificultate.
Sfaturi utile de la jandarmii montani
Pentru a preveni incidentele neplăcute, jandarmii sibieni recomandă turiștilor:
- să se informeze, înainte de plecarea în drumeție, asupra traseului ales și a gradului de dificultate al acestuia;
- să poarte echipament adecvat (lanternă, rucsac, trusă de prim ajutor);
- să evite drumețiile pe timp de noapte sau fără echipament corespunzător;
- să utilizeze doar traseele marcate și să urmărească marcajele de pe traseu;
- să nu consume alcool înainte sau în timpul drumețiilor;
- să nu deterioreze amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele;
- să respecte prevederile legale în vigoare privind activitățile de picnic (Legea nr. 54/2012);
- în cazul întâlnirii cu animale sălbatice, să nu se apropie de acestea pentru a le fotografia, filma sau hrăni.
Reguli pentru desfășurarea activităților în aer liber
Pentru ca activitățile în aer liber să se desfășoare în siguranță și responsabilitate, jandarmii reamintesc participanților la picnic următoarele obligații:
- să arunce deșeurile doar în locurile special amenajate;
- să aprindă focul doar în zonele permise și să îl supravegheze permanent;
- să lase locul curat și în aceeași stare în care l-au găsit;
- să nu arunce țigări, chibrituri sau alte obiecte aprinse în locuri nepermise;
- să desfășoare activități de picnic doar în zonele special amenajate sau indicate în acest scop.
Dacă vă aflați într-o situație dificilă sau sunteți martori la săvârșirea unor fapte antisociale, solicitați sprijinul jandarmilor apelând numărul unic de urgență 112.
Vrei mai multe informații, știri bune, reportaje și interviuri pe zi? Ne-ar ajuta foarte mult o recenzie de la tine. Intră AICI.