25.2 C
Sibiu
joi, iulie 7, 2022

Județul Sibiu rispește banii pe energie, dar este sub Suceava sau Teleorman, la iluminatul străzilor. Autoritățile plătesc 64% din facturile la electricitate doar pe iluminat

Cele mai citite
banner continental
banner continental
banner continental
banner continental

Deși au fost intens mediatizate, investițiile în sistemele de energie economică din Sibiu nu depășesc media națională, iar ponderea iluminatului cu LED-uri abia ajunge la o treime, în condițiile în care becurile ecologice se găsesc pe piață, la prețuri accesibile, de aproape 10 ani. O treime din cheltuielile cu energia ale autorităților din Sibiu se duc către iluminat.

Un studiu referitor la consumul și cheltuielile publice ale autorităților, în legătură cu iluminatul public din România, arată cât de mici sunt în continuare investițiile pentru reducerea acestui tip ce consum, în condițiile în care Uniunea Europeană oferă finanțări pentru astfel de proiecte. Studiul s-a derulat pe o perioadă de trei luni și oferă date pentru toate județele României, inclusiv Sibiu, și subliniază că toate cheltuielile cu iluminatul public și cel al clădirilor administrative consumă cea mai mare parte a bugetelor pentru electricitate în toate unitățile administrativ-teritoriale.

În doar 14 din 41 de județe din România iluminatul stradal de tip LED reprezintă cel puțin jumătate din totalul lămpilor stradale, însă nu este cazul Sibiului.

Cum se risipesc banii în județul Sibiu pe iluminatul învechit, costisitor

La capitolul „Iluminat stradal”, adică procentul străzilor iluminate din totalul străzilor din județ, Sibiul se află abia pe locul 25 în România, având un procent de aproape 98%. Valoarea poate părea mare, dar este depășită de 24 de județe, unele având chiar și 100% din străzi iluminate public. La capitolul „Iluminat stradal cu LED”, locul ocupat la nivel național de județul Sibiu este și mai slab, 29, deoarece doar 36,1% din iluminatul public este cu LED, din care cele mai multe instalații de acest fel sunt în municipiul Sibiu. Nici măcar pentru iluminarea clădirilor administrative, care consumă foarte multă energie, nu s-au consumat eforturi prea mari, locul ocupat la nivel național fiind tot 29, iar procentul și mai slab: 25,9%.

În total, județul Sibiu are un procent de 64% din totalul cheltuielilor cu energia alocat cheltuielilor cu iluminatul, dar suntem „campioni” în în privința iluminatului administrativ: suntem județul cu cel mai mare procent, asta însemnând că aproape 29% din cheltuielile cu energia din județul Sibiu sunt îndreptate către iluminat. Dacă tragem linie, putem face de altfel o corespondență între primele date și cele din urmă.

Nici intențiile de remediere a acestei situații nu sunt grozave: Sibiul se află pe locul 30 la procent de proiecte depuse în 2021. La procentul de proiecte realizate în acest sector al iluminatului public ne aflăm pe un rușinos loc 39, din 42 de județe, cu doar 16% proiecte finalizate în domeniul reducerii costurilor la iluminatul public.

Date sintetizate privind iluminatul în județul Sibiu

  • 97.8% din străzile și ulițele județului Sibiu au iluminat stradal, de orice fel
  • 36.1% din corpurile de iluminat stradal din județ sunt de tip LED
  • 25.9% din becurile și sursele de iluminat din clădirile administrate de primării sunt LED-uri
  • Cheltuielile cu electricitatea pentru iluminatul clădirilor administrative reprezinta aproximativ 28.9% din totalul cheltuielilor cu electricitatea pentru UAT-uri
  • Cheltuielile cu electricitatea pentru iluminatul public reprezintă 64% din totalul cheltuielilor cu electricitatea
  • Primăriile care au investit in soluții de iluminat cu LED au avut o scădere a consumului în medie de 40%
  • 1 din 6 primării a realizat în 2021 lucrări de eficientizare a iluminatului local
  • În 30% dintre UAT-uri se folosesc senzori (de mișcare, crepuscular sau telegestiune) pentru a controla funcționarea iluminatului stradal.
  • 23% din primării au depus proiecte în 2021 pentru orice program de atragere de fonduri pentru reabilitarea sau modernizarea iluminatului public.

„În ciuda beneficiilor incontestabile ale iluminatului LED, deocamdată foarte puține județe și localități din România au investit în înlocuirea, fie și treptată, a lămpilor tradiționale cu cele LED. Știm cu toții că în multe localități, din cauza consumului ridicat al lămpilor convenționale, iluminatul public funcționează doar câteva ore pe noapte și doar în anumite zone. Studiul nostru a relevat că primăriile care au trecut la lămpi LED au reușit să crească timpul și zonele de funcționare pentru iluminatul public și au scăzut costurile cu mentenanța, lămpile stradale LED având o durată de viață de peste 15 ori mai mare decât cele convenționale”, spune Raul Pop, manager al companiei care a realizat studiul.

Potrivit statisticilor colectate, primăriile din Sibiu care au ales să investească în soluții de iluminat cu LED au avut o scădere a consumului în medie de 40% și pentru 30% din iluminatul public există un sistem de automatizare cu senzori, un procent redus față de alte județe precum Constanța (41%), Covasna (50%). Pe ultimele locuri se găsește județul Tulcea (5%), Bacău(10%) și Brașov(15%).

Autorii studiului susțin că, deși există programe guvernamentale și europene de eficientizare a iluminatului  public, ele nu sunt folosite la adevăratul lor potențial.

Concluziile studiului privind iluminatul public

Datele colectate arată că sunt puține județele în care iluminatul stradal LED reprezintă cel puțin jumătate din toate lămpile stradale (14 din 41), iar beneficiile sunt incontestabile. În multe localități, din cauza consumului ridicat al lămpilor convenționale, iluminatul public era pornit doar câteva ore pe noapte și doar în anumite zone. Insă, o dată cu trecerea la lămpi LED, nu doar că a crescut zona iluminată, dar a crescut și timpul de funcționare al acestora, ajungând în unele cazuri de la câteva ore la toată noaptea. De asemenea, prin astfel de modernizări scade si costul cu mentenanța, lămpile stradale LED având o durată de viață de peste 15 ori mai mare decât cele convenționale.

Studiul a fost realizat de SC SavElectro SRL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele știri

Anunț APM pentru K&K Investment

SC K&K INVESTMENT SRL, titular al proiectului “Ansamblu comercial si spatii pentru servicii, construire cladiri comerciale si pentru servicii...
spot_img

Știri pe același subiect