Prioritățile Consulatului German din Sibiu în următoarea perioadă sunt cultura, limba și comunitatea germană, relația cu investitorii nemți și intermedierea vizitelor unor personalități din Germania la Sibiu. Acestea au fost direcțiile de acțiune anunțate de noul consul al Republicii Federale Germania la Sibiu, Judith Urban. Acesta a preluat activitatea diplomatică a Consulatului German în luna ianuarie, după ce Thomas Gerlach și-a încheiat cel de-al doilea mandat în fruntea acestei instituții. În subordinea Consulatului German de la Sibiu sunt 11 județe din Transilvania, adică tot perimetrul cuprins între județele Brașov, inclusiv, Hunedoara, inclusiv și Maramureș.
Cultura
„Încercăm să sprijinim cultura în această țară, de exemplu Festivalul de Film Astra, încercăm să susținem teatrul, am reușit să intermediem anul trecut o călătorie a domnului Chiriac în Germania, pentru ca acolo să se poată familiariza cu cele mai noi aspecte ale teatrului german, organizăm anual un turneu de Fotbal Feminin, sprijinim Turul Ciclist al Sibiului și susținem muzica bisericească, numeroasele concerte bisericești, care, aici, în Transilvania sunt la un nivel foarte înalt”, a declarat Judith Urban într-o conferință de presă.
Limba și comunitatea germană
De asemenea, consulul a declarat că menținerea claselor cu predare în limba germană este un aspect foarte important pentru activitatea consulatului, având în vedere că în această zonă învățarea limbii germane ca limbă suplimentară are tradiție. În acest scop, se fac eforturi pentru aducerea în județele transilvănene a unor profesori din Germania care să le predea elevilor anumite materii în limba germană. În prezent, în Transilvania există 12 astfel de posturi, unul singur fiind neocupat, la Liceul Roth, din Mediaș. O prioritate pentru Consulat este însă mai ales colaborarea cu minoritatea germană din Transilvania.
„Este una din sarcinile noastre principale, prioritare, de a avea o ureche deschisă pentru problemele comunității de aici”, a anunțat Judith Urban.
Aceasta a subliniat totuși că Ambasada Germaniei la București este cea care coordonează și îi poate sprijini direct pe etnicii germani în aplicarea unor anumite proiecte. De altfel, după plecarea lui Thomas Gerlach, consulatul a fost restructurat. Prin urmare, la Sibiu nu mai există Consulat General, o mare parte din problemele administrative și juridice fiind transferate în subordinea Ambasadei de la București.
Relația cu investitorii germani
Menținerea unei relații cu investitorii germani prezenți pe piața din Transilvania, atât în Sibiu, unde consulul spune că „economia duduie”, cât și în Brașov, Cugir, Sebeș și Cluj Napoca, unde „industria germană este foarte activă” este esențială pentru Consulatul German.
„Chiar dacă în momentul actual ritmul în care au sosit investitori gemani nu mai este la fel de susținut ca acum 10 ani, nu putem să nu observăm că cele mai multe firme germane care s-au stabilit aici s-au extins, au suplimentat numărul de personal și asta este un semn foarte bun pentru economia locală”, a declarat consulul german.
„Imaginea României e ușor distorsionată în Germania”
În plus, Consulatul German își propune să aducă la Sibiu și în celelalte județe din Transilvania cât mai multe personalități germane, care să cunoască la fața locului realitatea românească. Judith Urban spune că în Germania, „imaginea României e ușor distorsionată”, în sensul că în atenția presei internaționale ajung mai mult lucrurile negative despre țara noastră și nu poveștile de succes și latura pozitivă. Iar din experiența celor 5 ani petrecuți la București, în calitate de reprezentant pentru problemele legate de comunitatea germană, în cadrul Ambasadei Germaniei, Judith Urban spune că fiecare vizitator care a avut ocazia să cunoască România a plecat încântat și plăcut surprins. De aceea, dorește ca în următoarea perioadă să vină cât mai mulți politicieni și oameni de afaceri în țara noastră.
Biografie Judith Urban
Judith Urban s-a născut la data de 14 noiembrie 1960, în Landstuh/Renania-Palatinat, este căsătorită și are o fiică. A urmat Universitatea Saarbrucken și Facultatea de Științe Aplicate pentru Administrația Publică Federală Koln – domeniul de specializare: Afaceri Externe – Bonn (1978 – 1984).
După susținerea examenului pentru Ministerul de Externe în 1984, a ocupat diverse posturi în misiuni diplomatice din străinătate ( Kuala Lumpur, Tokyo, Budapesta, Misiunea Permanentă -New York, București, Amman) și în Centrala Ministerului de Externe Berlin (domeniul conducere, protocol, VAS).
Din ianuarie 2014 conduce Consulatul German de la Sibiu și mărturisește :„Când am fost întrebată dacă vreau să vin la Sibiu, n-am avut nevoie de nici măcar o zi pentru a da un răspuns”.