De ce achită Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu nota de plată pentru lipsa de spații de la Școala Gimnazială nr. 18? Atunci când reabilitarea din comunicatul oficial se traduce, în realitate, prin EVACUARE BRUTALĂ ȘI ABUZIVĂ

Cele mai citite

„Administrația locală are de ales NORMALITATEA: o școală modernă, nouă, construită de la zero pentru copiii din cartierul Terezian și reîntoarcerea acasă, în sediul de pe strada Gladiolelor nr. 6 pentru elevii Liceului Tehnologic Independența Sibiu”, ne scrie un cititor, cu referire la reabilitarea imobilului istoric Maria Tereza de către Primăria Sibiu.

În mesajul trimit Redacției, acesta își exprimă îngrijorarea cu privire la resursa umană, logistica și tradiția tehnică a Liceului Tehnologic Independența, „sacrificate pe altarul acestei reorganizări”. Totodată, sunt ridicate și câteva întrebări adresate autorităților locale, unele din ele vizând procedura prin care s-au luat anumite decizii administrative.

„Un precedent periculos și nejustificat”

„La prima vedere, comunicatul oficial al Primăriei Sibiu din 20 iulie 2026 sună impecabil: o clădire istorică de secol XVIII, fostă cazarmă habsburgică, este restaurată și redată copiilor de gimnaziu. Din punct de vedere al imaginii administrative, mutarea bifează două mari succese — conservarea patrimoniului și rezolvarea deficitului de spații de la Școala Gimnazială nr. 18. Însă, privind dincolo de discursul triumfalist, din ecuație lipsește un răspuns esențial: ce se întâmplă cu resursa umană, cu logistica și cu tradiția tehnică aferentă Liceului Tehnologic Independența Sibiu sacrificate pe altarul acestei reorganizări?

Locuri de muncă

Din 1993, pe strada Gladiolelor nr. 6 funcționează corpul C aferent Liceului Tehnologic Independența Sibiu (ateliere reparații – întreținere auto/mecanică – tinichigerie – vopsitorie). În 1993, nu s-a semnat doar un act birocratic de dare în folosință. S-a făcut un legământ tăcut între sectorul industrial al orașului și școala care îi pregătea viitorul. Și trei decenii, generații de elevi, au învățat aici respectul pentru muncă, cinstea meseriei și credința că dintr-o școală tehnică poți să ieși în lume cu fruntea sus.

A suprima spații de instruire practică din cadrul Liceului Tehnologic Independența Sibiu pentru a acoperi un deficit spațial aferent Școlii Gimnaziale Nr. 18 reprezintă un precedent periculos și nejustificat”, ne scrie cititorul.

Întrebări care își așteaptă răspunsul

De asemenea, acesta lansează către factorii decidenți următoarele întrebări:

1. Înainte de a se decide relocarea claselor de la Școala Gimnazială nr. 18 în corpul de clădire de pe strada Gladiolelor nr. 6 (aferent Liceului Tehnologic „Independența” Sibiu) ce alte alternative au fost analizate?

2. Când a fost votată oficial schimbarea de destinație și trecerea corpului de clădire de pe strada Gladiolelor nr. 6 din administrarea Liceului Tehnologic „Independența” Sibiu în administrarea Școlii Gimnaziale nr. 18? Și în baza căror criterii legale?

3. A existat un aviz favorabil, fără obiecții, din partea Inspectoratului Școlar Județean Sibiu?

4. S-a organizat vreo dezbatere publică în care părinții, Consiliul Elevilor, conducerea, corpul profesoral de la Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu să își poată exprima punctul de vedere referitor la intenția oficialităților de a evacua Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu din corpul de clădire situat pe strada Gladiolelor nr. 6?

5. Liceul Tehnologic „Independența” Sibiu funcționează pe baza unor standarde stricte de spațiu per elev pentru atelierele de specialitate. Reconfigurarea actuală a fost notificată oficial către ARACIP? Există riscul ca liceul să primească un avertisment sau să își piardă acreditarea pe anumite calificări profesionale din cauza diminuării suprafeței utile de instruire?

6. Ce se va întâmpla cu acest spațiu dacă peste 5–10 ani curba demografică pe învățământul primar/gimnazial din cadrul Școlii Gimnaziale nr. 18 scade, dar crește cererea pe învățământul tehnic? Există vreo clauză prin care clădirea se poate întoarce în administrarea exclusivă a Liceului Tehnologic „Independența” Sibiu?

„Sediul de pe strada Gladiolelor nr. 6 este vital pentru transformarea în săli de clasă pentru elevii Liceului care îl deține din 1993”

Concluziv, cititorul apreciază că „Administrația locală are de ales NORMALITATEA: o școală modernă, nouă, construită de la zero pentru copiii din cartierul Terezian și reîntoarcerea acasă, în sediul de pe strada Gladiolelor nr. 6 pentru elevii Liceului Tehnologic Independența Sibiu.

Pentru că Liceul Tehnologic Independența Sibiu nu își permite sub nicio formă să piardă sediul de pe strada Gladiolelor nr. 6. Această clădire nu este un surplus, ci e unica soluție de supraviețuire. Deoarece noile planuri de învățământ solicită mai multe ore de teorie la CLASĂ și mai puține ore de practică. Mutarea atelierelor în sediul central (Strada Gladiolelor nr. 2 – ❗ actualmente sunt în stadiu de proiect) rezolvă practica. Dar sediul de pe strada Gladiolelor nr. 6 este vital pentru transformarea în săli de clasă pentru elevii Liceului care îl deține din 1993, adică Liceul Tehnologic Independența Sibiu.

Cineva ar putea spune că se poate învăța în două schimburi. Realitatea din teren spune altceva: schimbul doi ar fi drumul direct și sigur spre abandon școlar. Deoarece majoritatea elevilor provin din mediul rural. Acești copii depind integral de mijloacele de transport județene.
Reorganizarea activității în schimbul doi înseamnă efect direct și devastator asupra elevilor navetiști. Încheierea cursurilor târziu, în cursul serii, suprapusă peste o rețea de transport județean insuficientă sau complet absentă la acele ore, face imposibilă deplasarea copiilor către localitățile de domiciliu. Fără o corelare strictă între orarul școlar de dimineață și cursele de transport public, acești elevi sunt vulnerabilizați extrem, fiind împinși direct către abandon școlar.

MENȚINEREA activității și în sediul actual de pe strada Gladiolelor nr. 6 reprezintă unica soluție viabilă și predictibilă pentru a garanta dreptul la educație, dar și siguranța acestor copii. Orice altă alternativă le periclitează parcursul școlar și accesul la învățământ”.

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Dacă vrei să afli și mai multe povești, interviuri și vești bune în fiecare zi, susține-ne cu o recenzie – dă click AICI

spot_img
Ultimele știri

VIDEO – Anchetă explozivă: directori din industria de armament, reținuți pentru CORUPȚIE

Industria românească de apărare este zguduită de o anchetă de amploare desfășurată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție.Trei directori din...

Știri pe același subiect