Importatorii de medicamente au ajuns, în sfârşit, la un acord cu reprezentanţii Ministerului Sănătăţii. La nivelul Sibiului, farmaciile au şi la această oră probleme cu aprovizionarea, însă lucrurile vor intra în cel mai scurt timp în normal. Directorul CJAS Sibiu, Costin Ionescu, spune că farmaciile sibiene, cu care lucrează Casa de Asigurări, nu au semnalat probleme privind lipsa de medicamente. Potrivit preşedintelui Colegiului Farmaciştilor Sibiu, Felicia Gligor, la CJAS Sibiu �nu au fost sesizări deoarece farmaciştii au căutat soluţii pentru a rezolva problemele apărute şi au transmis pe cât posibil situaţia medicamentelor existente pe piaţă, şi medicilor de familie�. Din toată tevatura dintre importatorii de medicamente şi Ministerul Sănătăţii, cel mai mult suferă sibienii. După lungi dispute legate de pierderile înregistrate de firmele care importă medicamente de peste graniţă din cauza unui curs valutar, oficialii ministeriali au decis să modifice Ordinul privind noile preţuri la medicamentele compensate. Potrivit ordinului, acestea vor fi calculate în funcţie de un curs valutar de patru lei pentru un euro, atât pentru medicamentele româneşti, cât şi pentru cele din import. Astfel, preţurile medicamentelor compensate a crescut de la 1 februarie cu 10% pentru produsele străine şi 20% pentru cele româneşti, adică între 50 de bani şi 50 de lei, conform recalculării preţurilor la un curs valutar de patru lei pentru un euro. Reprezentanţii distribuitorilor internaţionali de medicamente susţin că reajustarea preţurilor în funcţie de noul curs valutar reprezintă o creştere cu 10% pentru medicamentele din import şi cu 20% pentru cele româneşti. Recalcularea preţului vizează aproximativ 5.000 de medicamente, dar pacienţii vor simţi aceste creşteri pentru aproape 1.000 de produse compensate în proporţie de 50 şi 90%. Alte produse sunt incluse în programele naţionale şi sunt compensate sută la sută, iar majorările de preţ sunt suportate de către buget. Majorările de preţ sunt între 50 de bani şi 50 de lei. Creşterile vizează aproape toată gama de medicamente, antiinflamatorii, pentru tensiune, colesterol şi cele pentru tratament psihic. Farmaciile au avut probleme Preşedintele Colegiului Farmaciştilor Sibiu, conf. dr. farm. Felicia Gligor, a explicat, pentru săptămânalul Sibiu 100%, că farmaciile sibiene au întâmpinat probleme în aprovizionarea cu medicamente. Situaţia pare să se îmbunătăţească, după modificarea ordinului guvernamental, a declarat Felicia Gligor. �Aprovizionarea farmaciilor cu medicamente a început să fie dificilă începând cu greva furnizorilor de medicamente din luna octombrie 2008. Criza medicamentelor de import a apărut după epuizarea stocurilor din farmacii datorată blocării acestor produse de către furnizorii de medicamente. Această blocare s-a datorat decontării medicamentelor de import la cursul euro mai mic decât cel utilizat în această perioadă�, a spus Felicia Gligor. Plimbaţi între medici şi farmacii După semnarea protocolului, sibienii, care au avut nevoie de eliberarea unor medicamente în baza reţetei întocmite de medicul de familie, au trebuit să facă două drumuri din cauză că farmaciile nu dispuneau de medicamente de import. �Pentru multe dintre medicamentele de import există şi echivalente româneşti. Pacientul, împreună cu medicul şi farmacistul, a avut posibilitatea să aleagă un produs românesc. Pentru a beneficia de această schimbare, pacientul s-a reîntors la medic pentru modificarea reţetei, apoi la farmacie pentru eliberarea medicamentelor. Medicamentele sunt prescrise de către medic după denumirea lor comercială, iar farmacistul nu are dreptul să înlocuiască produsul prescris de medic cu un alt produs echivalent�, a mai spus conf. dr. farm. Felicia Gligor. Potrivit reprezentantului Colegiului Farmaciştilor Sibiu, după semnarea protocolului dintre furnizorii de medicamente şi Ministerul Sănătăţii prin care s-au ajustat preţurile medicamentelor la un curs al euro de 4 lei, cele mai multe dintre medicamentele de import au fost deblocate. �Aprovizionarea încă este greoaie din cauza epuizării stocurilor atât în farmacii cât şi la furnizori. În această situaţie pacienţii plătesc mai mult pe aceeaşi reţetă dar pot beneficia de medicamentul prescris�, a mai spus Felicia Gligor. CJAS Sibiu: Nu sunt probleme Directorul Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate Sibiu (CJAS Sibiu), Costin Ionescu, a declarat că la instituţia pe care o conduce nu au fost înregistrate reclamaţii cu privire la lipsa unor medicamente. De asemenea, Costin Ionescu spune că nu sunt probleme cu farmaciile aflate în relaţie contractuală cu instituţia. �La nivelul CJAS Sibiu, nu se înregistrează disfuncţionalităţi în ceea ce priveşte aprovizionarea cu produse medicamentoase în farmaciile aflate în relaţie contractuală cu instituţia noastră pentru eliberarea de medicamente de care beneficiază asiguraţii, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Facem, totodată, menţiunea că nu s-au înregistrat, la nivelul instituţiei noastre, reclamaţii, sesizări, plângeri în acest sens de la asiguraţii sibieni�, a declarat directorul CJAS Sibiu, Costin Ionescu.
Actualizat:
Medicamente mai scumpe
Cele mai citite
Cick
Ultimele știri
FOTO: Echipamente de informatică pentru unitățile de învățământ din Mediaș
Mai multe unități de învățământ din municipiul Mediaș au primit mai multe echipamente pentru laboratoarele de informatică.Primăria Municipiului Mediaș...




