12.2 C
Sibiu
joi, martie 28, 2024

Nemultumirile locuitorilor din Gusterita, in Consiliul Local

Cele mai citite

O sibianca din cartirul Gusterita le-a prezentat, joi, consilierilor locali mai multe probleme din cartier. Mia Antinie, fosta directoare a Școlii Gimnaziale din Gusterita, a luat cuvantul la finalul sedintei lunare a Consiliului Local.
În primul rand, aceasta a vorbit despre neinspirata amplasare a unei statii pentru taximetre care blocheaza traficul in zona, dar si despre o colonie de cetățeni de etnie romă care au ridicat colibe și adăposturi pentru animale in cartier, zona fiind un adevarat focar de infectie.
 
„Acea grădină are un stăpân, dar nu știm cine este. Din păcate a devenit un focar de infecții și în prezent locuiesc acolo peste 50 de persoane, de ne este frică când îi vedem că ies de acolo dimineața. Este o mizerie cumplită și nu țin cont de faptul că nu au voie să țină animale”, a ținut să precizeze Mia Antinie.
Astrid Fodor a precizat că oricât de multe măsuri se iau împotriva proprietarilor care cresc animale în cartierul Gușterița, aceștia nu se mai tem de amenzile primite de la Poliția Locală.
La randul sau, Adrian Aldea, șeful Poliției Locale Sibiu, a spus că au fost date numeroase amenzi crescătorilor de animale din oraș, dar fără succes, ajungând până la trimiterea în judecată a acelor pesoane.
„În luna martie am identificat toți proprietarii de animale din municipiul Sibiu și, cu toate că i-am amendat în mai multe rânduri, nu şi-au luat animalele. Ne judem cu ei”, a declarat Adrian Aldea, șeful Poliției Locale Sibiu.
Un alt aspect adus în discuție a fost un panou aflat la intrarea pe strada Podului, la numărul 1, care aproape cade peste oameni.
„Mai mult de jumătate este căzut. Stă suspendat ca într-un fir de ață. Fata mea a trecut cu căruciorul cu copilul pe acolo în momentul în care s-a desprins o bucată din panou. Iar norocul ei a fost că nu i-a venit în cap. Ea a dat telefon imediat la Poliția Locală, dar nu s-a luat nici o măsură, panoul fiind tot acolo. Flutură. Așteaptă să-i cadă la un copil în cap, Doamne Ferește!” , a zis revoltată femeia.
Astrid Fodor
 
 

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Expoziția „Epoca de aur: Ieri, (azi) și mâine” de Andrei Pandele ajunge și la Sibiu

După București și Timișoara, expoziția de fotografie a lui Andrei Pandele, organizată de Universitatea Brighton (UK), Asociaţia Culturală Neo...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect