Consiliul Județean nu reușit să găsească persoana potrivită pentru postul de director al Filarmonicii Sibiu, la finalul procesului de selecție desfășurat pe parcursul câtorva săptămâni. Ultima etapă, interviurile cu ultimii doi candidați rămași în cursă, s-a încheiat cu note sub media de admitere legală.
Filarmonica Sibiu nu are încă un nou director, deși Consiliul Județean a organizat un concurs de ocupare a acestui post, ca urmare a pensionării actualului director, Ioan Bojin. Din 10 candidați care s-au înscris în concurs, comisia CJ care s-a ocupat de concurs a selectat doar cinci persoane, care urmau să-și depună proiectul de management. Rezultatele pentru această nouă etapă au fost afișate săptămâna aceasta, singurii care au primit note peste 7 fiind Alexandru Constantin Chituță, director de marketing și comunicare la Muzeul Bruckental, și Cristian Călin Lupeș, dirijor. Cei doi au trecut la ultima etapă, cea a interviurilor susținute cu comisia de concurs. Astăzi, rezultatele acestor interviuri au încheiat tot acest proces de selecție, fără să conducă la un nume, deoarece notele obținute de cei doi candidați nu au depășit nota de trecere, 7.00.
Candidații pot face contestație până marți, 12 martie, ora 16.00.
Consiliul Județean va fi nevoit să reia procedura de ocupare a postului, dacă nicio contestație nu va fi depusă ori acceptată.