10.2 C
Sibiu
miercuri, octombrie 16, 2024

eveniment

Noul Stadion Municipal. Cadoul pe care sibienii și l-au făcut de Sărbători

Publicitate

Cele mai citite

Cea mai mare investiţie publică a Primăriei Sibiu de după 1990 – noul stradion Municipal – este gata de inaugurare. Acesta va fi redat fotbalului în 10 decembrie, la meciul cu Farul Constanţa, liderul campionatului. Gheorghe Hagi, cel mai mare fotbalist român din toate timpurile, va fi prima vedetă care va călca pe noul stadion din Parcul Sub Arini. Din păcate, nu pe gazon, ci doar pe banca tehnică. Stadionul a fost construit în totalitate din banii sibienilor, în condiţiile în care finanţarea a venit exclusiv de la bugetul primăriei. Mai mult, se poate numi stadionul construit în pandemia de coronavirus, deoarece lucrările s-au suprapus cu cele mai grele vremuri pentru sibieni, de după al doilea război mondial. 

Stadionul, omologat de LPF

În 10 decembrie, în ziua de sâmbătă, FC Hermannstadt joacă acasă cu Farul Constanța, liderul campionatului. Meciul e programat la ora 19.00 și se joacă în cadrul etapei a 20-a din Superliga României. Valoarea stadionului Municipal a trecut de 200 milioane de lei, în condiţiile în care recent Consiliului Local Sibiu a aprobat actualizarea costurilor pentru noua valoare a investiției. Acestea au crescut cu 4,5 milioane de euro faţă de suma calculată inițial. Per total, stadionul din Sub Arini a costat în jur de 40 milioane de euro. Liga Profesionistă de fotbal a anunţat, acum o săptămână, că a omologat stadionul din Sibiu şi astfel acesta poate găzdui partida FC Hermannstadt – FC Farul.

Stadionul din Parcul „Sub Arini” are o capacitate 13.013 de locuri, din care 250 locuri VIP. Arena va avea și o sală de atletism, care va fi amplasată sub actuala tribuna 2. Sala de box va fi la parter, unde vor fi amplasate și spațiile de alimentație publică. Suprafața de joc va avea 105 metri lungime pe 68 lățime. Gazonul va fi natural, ranforsat sintetic, cu încălzire, degivrare, drenaj și sistem de irigație.

Stadion mai mic decât cel făcut de comunişti

Noul stadion Municipal va avea o capacitate de 13.000 de locuri, cu câteva mii mai mică decât vechiul stadion reconstruit în anii 1980 de administraţia comunistă a Sibiului. În vechiul stadion, au intrat şi peste 20.000 de spectatori, dacă luăm în calcul doar finala Cupei Balcanice cîştigată în 1991 de FC Inter Sibiu şi meciul amical România – Italia, scor 1-0, din 1989. În lipsa unor informaţii oficiale, misiunea mass-media sibiene este una ingrată, în condiţiile în care aceasta este conştientă de aşteptările sibienilor referitoare la noul stadion.

Publicitate

Preţul stadionului sibian este unul mediu în raport cu cele mai noi construite în ţară. Din acest punct de vedere ne situăm pe locul 6, într-o statitsică realizată de Digisport, la începutul lunii noiembrie.

Topul preţurilor per loc la stadioanele de fotbal noi din România

1.Stadionul ”Arcul de Triumf” – 8.207 locuri – 37 milioane de euro. Medie: 4.508 euro per loc.

2.Stadionul ”Arena Națională” – 55.635 locuri – 234 milioane de euro. Medie: 4.206 euro per loc.

3. Stadionul ”Steaua” – 31.254 locuri – 95 milioane de euro. Medie: 3.040 de euro per loc.

4. Stadionul ”Sepsi OKS Arena” – 8.400 de locuri – 25 milioane de euro. Medie: 2.976 euro per loc.

5. Stadionul ”Rapid” (București) – 14.050 locuri – 38,5 milioane de euro. Medie: 2.811 euro per loc.

6. Stadion „Municipal” (Sibiu) – 12.363 locuri – 28,5 milioane de euro. Medie: 2.305 euro per loc.

7. Stadionul ”Tudor Vladimirescu” (Târgu Jiu) – 12.518 locuri – 28 milioane de euro. Medie: 2.237 euro per loc.

8. Stadionul ”Ion Oblemenco” (Craiova) – 30.944 locuri – 52 milioane de euro. Medie: 1.680 euro per loc.3.

9. Stadionul ”Cluj Arena” (Cluj) – 30.201 locuri – 44 milioane de euro. Medie: 1.457 euro per loc.

10. Stadionul ”Ilie Oană” (Ploiești) – 15.073 locuri – 17.5 milioane de euro. Medie: 1.161 euro per loc.

11. Stadionul ”Francisc von Neuman” (Arad) – 12.585 locuri – 14 milioane de euro. Medie: 1.113 euro per loc.

Istorie de 95 de ani pentru Municipalul sibian

Stadionul din Parcul Sub Arini a fost construit pentru prima dată în 1927. Practic, acum 95 de ani. Din păcate, pentru iubitorii fotbalului sibian, stadionul nu a fost un reper important de-a lungul timpului în fotbalul românesc, deoarece echipele sibiene au evoluat doar câteva sezoane în prima ligă a fotbalului românesc. Să nu uităm că mulţi ani stadionul a fost lăsat efectiv în paragină de administraţiile locale. Însă a fost locul cel mai drag pentru microbiştii sibieni, care şi-au arătat întotdeauna ataşamentul faţă de echipele locale. Sibiul nu a dat fotbalişti de mare renume, însă cei care au jucat pentru echipele sibiene sunt respectaţi şi apreciaţi de comunitate. Ne-am bucurat de fotbal întotdeauna, iar când echipele sibiene au obţinut o performanţă remarcabilă în fotbalul românesc le-am apreciat aşa cum se cuvine. Oricum, sperăm că acum cu inaugurarea noii arene şi performanţele fotbalului sibian să iasă din mediocritate şi să scrie pagini de istorie pentru fotbalul românesc. A fost la început Societatea de Gimnastică Sibiu, apoi Şoimii, FC Inter, Voinţa şi acum FC Hermannstadt. Practic, deşi avem tradiţie în fotbalul românesc, performanţele de top au fost sporadice şi au apărut la decenii distanţă. Totuşi, Societatea de Gimnastică Sibiu a fost vicecampioană naţională în 1931, când a pierdut finala cu UDR Reşiţa, Şoimii a jucat semifinale de Cupa României, Inter Sibiu a terminat pe locul 4 Divizia Naţională în 1991 şi a câştigat Cupa Balcanică, tot în 1991, iar FC Hermannstadt a jucat finala Cupei României în 2018, pierdută cu Universitatea Craiova. Performanţe puţine în fotbal, într-un oraş situat mai mereu în topul celor mai dezvoltate din ţară. Din păcate, banii nu au făcut casă bună cu fotbalul sibian, exceptând poate perioada comunistă, când sportul sibian a cunoscut perioada sa de glorie.

Municipalul sibian este un stadion polivalent din Sibiu care se afla pe același loc ocupat de succesorul său. În 1927, pe latura sudică a parcului Sub Arini, s-a dat în folosință Stadionul Municipal cunoscut la început sub numele de Stadionul de educație fizică. Supus unor transformări majore în perioada 1977-1981, stadionul a fost dotat cu tribune de beton pentru 12 000 de spectatori. În 1982, vechea tribună acoperită din lemn a fost demolată, capacitatea ajungând la 14 200 locuri. Sub vechea tribună funcționa o sală de atletism. Stadionul dispunea și de o tabelă electronică. Apoi, au avut loc lucrări de modernizare în vara anului 2011, odată cu promovarea echipei CSU Voința Sibiu în Liga 1. Au fost montate aproximativ 9 000 de scaune noi, de culoare verde, care, alături de cele vechi, au ridicat numărul scaunelor la peste 14 000. S-au efectuat lucrări de reabilitare la vestiare, sistemul de alimentare cu apă al spectatorilor, sistemul de supraveghere video. Întreaga bază sportivă și-a închis porțile evenimentelor fotbalistice după desființarea echipei CSU Voința Sibiu, în noiembrie 2012. Dar și-a redeschis porțile în 2015, odată cu înființarea noului club de fotbal F.C. Hermannstadt.

Daniel Paraschiv și Raul Opruț, foto: FB FC Hermannstadt

Totodată, stadionul Municipal a fost și casa echipei naționale a României. Ce-i drept, în doar 3 rânduri, însă am putut vedea Generația de Aur a fotbalului românesc jucând pe viu în parcul Sub Arini. Naționala a jucat la Sibiu partidele internaționale, toate amicale, cu Polonia, Italia și Israel, acestea având loc în anii 1980. Mulți au spus că certificatul de naștere al Generații de Aur, cea care a jucat sferturi la Campionatul Mondial din SUA 1994 (n.red. – cea mai bună performanță din istoria fotbalului românesc), cum  a declarat și fostul internațional Ioan Ovidiu Sabău, a fost meciul cu Italia, din martie 1989, câștigat cu 1-0. Peste exact o săptămână, Sibiul va intra în lumea bună a fotbalului românesc, dar și în cea europeană. Vom avea un stadion european care va dispune de toate facilitățile, asemenea marilor cluburi. Totuși, deocamdată, avem stadion, dar nu și echipă de cupe europene. Cine știe, poate pe noul stadion va veni și vremea în care o echipă sibiană va juca în cupele europene. Pentru că pe vechiul stadion, în 95 de ani, nu am avut parte de această onoare. Să ne așteptăm la tot ce-i mai bun pentru fotbalul sibian, iar pe Stadionul Municipal Sibiu să vedem marile cluburi ale Europei.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate

spot_img
Ultimele știri

Ministrul Agriculturii: Toate produsele procesate în România vor beneficia de plafonarea adaosului comercial

Toate produsele procesate în România vor beneficia de plafonarea adaosului comercial, proiectul de ordonanţă urmând să fie lansat în...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect