0.2 C
Sibiu
luni, aprilie 7, 2025

Nu mai există finanțare europeană pentru reabilitarea centrului istoric din Mediaș

Cele mai citite

Proiectul care prevede reabilitarea centrului istoric din municipiul Mediaș nu va mai beneficia de finanțare europeană.

Primăria Mediaș a fost informată de către Agenția pentru Dezvoltare Regională Centru ă s-a decis ca în cazul proiectelor alcătuite din două obiective de investiții să se facă o prioritizare, iar fondurile eligibile să fie direcționate către o singură componentă.

Această hotărâre a fost luată în contextul închiderii Programului Operațional Regional 2014-2020.

În oraș se află în derulare proiectul „Îmbunătățirea calității vieții și a mediului urban în municipiul Mediaș”, care are două componente, „Reabilitare/modernizare Școala Gimnazială Numărul 4”, respectiv „Reabilitare/modernizare străzi centrul istoric”.

În acest moment se află în derulare proiectul privind reabilitarea Școlii Gimnaziale 4, iar finanțarea va merge în această direcție.

În aceste condiții, reabilitarea centrului istoric al municipiului va rămâne fără finanțare.

„Ca urmare a apariției Ordonanței de Urgență a Guvernului 36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaționale finanțate în perioada 2014-2020, am purtat în această perioadă un dialog susținut cu ADR Centru în contextul închiderii programului de finanțare POR 2014-2020 și a demărării Programului Regiunea Centru 2021-2027.

ADR Centru a analizat și întocmit o listă cu cele 374 de proiecte aflate în derulare pe exercițiul financiar 2014-2020.

Astfel, s-a decis ca proiectele alcătuite din două obiective de investiții să fie etapizate și să fie prioritizată o singură componentă către care să fie direcționate fondurile eligile.

La nivelul Primăriei Mediaș, proiectul „„Îmbunătățirea calității vieții și a mediului urban în municipiul Mediaș, alcătuit din două obiective de investiții, și anume „Reabilitare/modernizare Școala Gimnazială Numărul 4”, respectiv „Reabilitare/modernizare străzi centrul istoric” s-a încadrat ca finanțare în procesul de etapizare conforma OUG mai sus menționată.

Analizând situația tehnico-financiară și luând în considerare faptul că învățământul este o prioritate pentru noi, am ales finanțarea din fonduri europene a obiectivului de investiții „Reabilitare/modernizare Școala Gimnazială Numărul 4”.

Astfel, obiectivul de investiții „Reabilitare/modernizare străzi centrul istoric” rămâne în acest moment fără finanțare europeană”, a declarat primarul Mediașului, Gheorghe Roman.

SURSĂ FOTO: Nova TV Mediaș

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate
Ultimele știri

Situație critică: 37% dintre adolescenți au consumat alcool în ultima lună

Un studiu recent al Organizației Salvați Copiii arată că tot mai mulți adolescenți consumă alcool, iar consecințele pot fi...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect