O stradă din Mediaș va intra în reparații

spot_img
Cele mai citite

Municipalitatea medieșeană a identificat un obiectiv de investiții care ar putea fi realizat prin finanțare din cadrul Programului Național de Investiții “Anghel Saligny”.
Astfel, la sfârșitul acestei săptămâni este programată o ședință extraordinară a Consiliului Local Mediaș, iar unul dintre punctele aflate pe ordinea de zi este cel referitor la aprobarea cererii de finanțare și a devizului general estimativ pentru reabilitarea străzii Panait Cerna din municipiul de pe Târnava Mare.
Inițiatorii proiectului susțin că artera respectivă se află într-o avansată stare de degradare, atât a părții carosbile cât și a trotuarului și se impun intervenții urgente. Prin acest proiect se propune, printre altele, reabilitarea sistemului rutier, reabilitarea rețelei de trotuare, precum și realizarea marcajelor stradale și montarea de indicatoare rutiere.
Valoarea totală a lucrărilor este de aproximativ 1,7 milioane de lei. O decizie finală asupra proiectului va fi luată vineri, 22 octombrie, când este programată ședința extraordinară a Consiliului Local Mediaș.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

VIDEO: Ansamblul Mândre Plaiuri Boicene a încheiat turneul din America cu un spectacol plin de emoție și tradiții românești

Tinerii artiști din comuna Boița, județul Sibiu, au încheiat turneul din Statele Unite ale Americii cu un spectacol de...

Știri pe același subiect