Parcul Astra – oaza de relaxare a pensionarilor

Într-una din ediţiile trecute am publicat un reportaj cu jucătorii de table şi de şah din parcul cartierului ªtrand. De data aceasta ne-am gândit să mergem şi în Parcul Astra să vedem care este atmosfera de joc. Ei bine, aici am găsit cel puţin 50 de persoane adunate la mesele special amenajate pentru şah, table sau cărţi, în funcţie de preferinţă. Primul care ne-a întâmpinat a fost domnul Eugen Pârvu, pensionar care ni s-a plâns că în parc nu se dă drumul la cişmea şi, ne roagă să-i spunem acest lucru primarului. Apoi, ne-a spus că vine în parc pentru relaxare, câte 10 minute, sau câteodată doar în trecere, depinde de ce treburi are pe acasă. „Locuiesc în Piaţa Cluj şi am legat multe prietenii aici. Toţi ne cunoaştem între noi”, a spus domnul Eugen. În Parcul Astra, la mesele de joc, vin atât pensionari cât şi şomeri şi oameni ai străzii. Programul în parc începe pentru pensionari cu citirea ziarului, apoi fiecare îşi aşteaptă rândul la joc. Între timp, vine şi un prieten de-al domnului Eugen: Ioan Armenciu, care a fost la viaţa lui tinichigiu de meserie. Nea Eugen îl porecleşte pe domnul Ioan „Anti Iliescu”, care se supără de fiecare dată când îi spune aşa, ameninţându-l că îi vinde căciula dacă mai vorbeşte aşa. „În lipsă de altă ocupaţie, mai jucăm câte o tablă, un şah, ca pensionarii. Că de politică suntem sătui. Ce să mai tot vorbim de politicieni, când ei nu fac nimic”, a spus domnul Armenciu. ªah, table şi cărţi Partidele de joc se fac în două tranşe: unii vin de dimineaţă în jurul orelor 9-10 şi pleacă pe la ora 13 la masă, iar alţii vin în „schimbul” de la ora 17, cum îl numesc ei. Bineînţeles că sunt şi pensionari care îşi petrec toată ziua acolo. La două mese se juca şah, la alte două cărţi, iar la una table. La masa de cărţi era gălăgia cea mai mare şi cei mai mulţi pensionari adunaţi în jurul ei. Aceştia s-au dovedit a fi şi cei mai cârcotaşi, fiind mereu puşi pe glume mai puţin ortodoxe. M-am apro­piat de o masă unde se juca şah. Aici competiţia se dădea între nea Costică şi nea Ioan. Dom­nul Costică ne-a mărturisit că la mesele de joc se discută despre politică, sport, reli­gie şi bârfe. „Ajungem de ne şi păruim atât de mult ne contrazicem, dar nu prea avem păr în cap”, spunea glumind domnul Costică. Pensionarii spuneau că şi-ar dori mai multe scaune în jurul meselor, ca să poată sta cât mai mulţi la o masă. „Joc şah de mai demult. E o boală veche de-a mea, de care nu cred că mai scap. Dar e o boală plăcută, prin care mă relaxez”, ne-a spus domnul Costică. Alţi doi bărbaţi, domnul Stoiţă Liviu şi domnul Ilie asistă la joc. Domnul Ilie ne spune că ar fi bine dacă ar pune în jurul spaţiului verde şi al fântânii o interdicţie, pentru că cei mici intră pe zona verde şi lasă mizerii. „Prin intermediul jocului am legat multe prietenii, dar şi duşmănii, din cauza certurilor pe care le avem pe seama jocului. Însă dacă toată lumea s-ar certa ca noi, n-ar mai exista Tribunalul”, a spus nea Costică. Acesta vine în Parcul Astra tocmai din ªtrand pentru a se bucura de o partidă de şah. El cunoaşte toate locurile din Sibiu unde pensionarii obişnuiesc să se adune pentru a juca: în parcul din ªtrand, în Parcul Astra şi în Parcul Sub Arini. Domnul Ioan, partenerul de joc al lui nea Costică este mai tăcut. Mişcările pe care le face pe tabla de şah arată însă că tăcerea se datorează concentrării sale. Domnul Ioan prinde glas când vede că este aproape de cştig: „I-ar trebui lui Costică un pat, dar să doarmă acasă, nu aici. Că dacă-l fac pat nu-i place”. I-am întrebat care este de obicei campionul la şah, dar au fost modeşti şi mi-au spus că nu-şi pot da seama care este mai bun, că sunt mai mulţi. Mese de joc insuficiente pentru pensionari În scurt timp mesele de joc s-au dovedit a fi într-adevăr insuficiente. Doi pensionari s-au luat la harţă. Dacă primul vroia să-şi citească liniştit ziarul, pe masa de joc, pentru că avea vizibilitate mai bună, al doilea s-a supărat foarte tare că nu îi dadea voie să-şi pună piesele de joc. Cearta a durat câteva minute bune, până când primul l-a lăsat în cele din urmă pe dornicul jucător de şah să-şi înceapă partida. Jocul este animat de bancuri Primul care dă startul ban­curilor este nea Costică: „Un şef îl găseşte pe un angajat de-al său stând la umbră şi îi spune <ªtii că nu meriţi să ai nici măcar un loc sub soare?>, la care angajatul îi spune„. Bancurile continuă. Domnul Ilie nu se lasă mai prejos şi le spune şi el un banc: „Un cetăţean căuta Banca Albina. Mergând pe strada Mitropoliei, vede un preot la poartă. Îl întreabă pe acesta: , la care preotul îi răspunde: „. Deşi spun bancuri, jocul de şah continuă. De data aceasta nea Costică pierde partida şi spune cu regret: „Am avut partida în mână şi am pierdut-o”. Să fi fost din cauza bancurilor, care i-au distras atenţia? I-am salutat pe jucători şi i-am lăsat să îşi vadă liniştiţi de joc. Se pare că aceasta este singura lor variantă de petrecere a timpului liber. La altele nici măcar nu visează, din cauza pensiilor mici. Georgeta Mândrean