În perioada următoare, municipalitatea medieșeană va demara lucrările de reabilitare la pasarela pietonală situată lângă stadionul Gaz Metan.
Aceasta a fost construită în a doua parte a anilor 70, iar de atunci nu s-a mai intervenit pentru reabilitări sau reparații. Pornind de la aceste considerente, anul trecut a fost comandată o expertiză tehnică, iar începând din acest an pasarela va fi reabilitată.
Potrivit reprezentanților Primăriei Mediaș, în ultimii ani s-au constatat degradări la calea de rulare, structura metalică și la pilonii de susținere ai pasarelei pietonale peste râul Târnava Mare din zona stadionului Gaz Metan.
În condițiile în care nu s-a mai intervenit la acest obiectiv de mai bine de 40 de ani, municipalitatea și-a propus să realizeze o expertiză tehnică pentru a vedea ce lucrări sunt necesare, un proiect de hotărâre în acest sens fiind aprobat în cursul anul trecut în cadrul unei ședințe a Consiliului Local Mediaș.




