Patru constructori așteaptă ca primăria să finalizeze analiza ofertelor tehnice și a celor financiare, pentru construirea drumului de legătură dintre Turnișor și Ștrand, care va elibera substanțial traficul pe Șoseaua Alba Iulia, cu legătură prin Calea Poplăcii și traversarea zonei Calea Dumbrăvii.
Trei companii și o asociere au depus încă din luna martie ofertele pentru licitația care urmărește proiectarea și construcția șoselei care traversează zona Câmpșor. Peste o lună, primăria va anunța câștigătorul și ar putea semna contractul. Încă mai este timp ca lucrările să înceapă în acest an și să fie finalizate anul viitor. Primul ofertant este nelipsita companie locală Terra Building, care construiește drumuri, stadioane, școli și orice este nevoie în oraș. O a doua companie locală este COMTRAM, aparținând grupului de firme Atlassib, controlate de omul de afaceri Ilie Carabulea, care a făcut oferta împreună cu o firmă de proiectare din Cisnădie, EKO TOP SIB SRL. Singura firmă străină, cu potențial de lucru peste cele locale, este STRABAG, care mai are în derulare un contract în județul Sibiu, pe DJ 106C (lărgire la ieșirea de pe Calea Cisnădiei). În fine, al patrulea ofertant este o asociere dintre o firmă de construcții din sibiu și o firmă de cosntrucții din Blaj.
Contractul a fost estimat de Primăria Sibiu la 8,45 milioane de lei și este prevăzut să dureze 11 luni de la data începerii lucrărilor, din care 3 luni proiectarea și 11 luni execuția. Cu puțin noroc, s-ar putea săpa prima lopată de pămând chiar în acest an. Primăria a semnat deja contractul de execuție cu cealaltă lucrare strâns legată de drumul dintre Turnișor și Ștrand. Este vorba despre podul de pe Rozmarinului, care trece peste Cibin și leagă infrastructura existentă de noul drum. Singura problemă nerezolvată în tot acest proiect este modernizarea străzilor din Cartierul Turnișor, licitația fiind anulată deja de două ori ca urmare a nedepunerii niciunei oferte.
La începutul acestui an, Primăria Sibiu a aprobat sumele ce vor fi plătite la exproprierile din zona Câmpsor, necesare pentru lărgirea drumului. Exproprierile vor însuma aproximativ 6.000 de metri pătrați de pe un număr de 35 de parcele.
Conform caietului de sarcini, drumul va avea o lățime de 7 metri, vor fi amenajate trotuare de 1,5 metri lățime pe fiecare parte și piste pentru biciclete cu o lățime de 2,5 metri, spații verzi și va fi amenajată și rețeaua de iluminat public cu LED. Drumul va avea și o trecere la nivel cu calea ferată care va fi reglementată prin bariere, la intrarea pe Dimitrie Cantemir. Din păcate, primăria nu a avut viziunea unui pasaj, sub sau suprateran, ci a preferat o barieră la nivel.
Potrivit informațiilor din dosarul licitației, ponderea prețului în evaluarea ofertei este de 85%, restul criteriilor fiind experiența inginerului specialist, a managerului de proiect și a inginerului de instalații electrice, câte 5% fiecare. Data prevăzută pentru atribuire este 3 iulie.