4.1 C
Sibiu
joi, aprilie 23, 2026

Pe strada Andrei Şaguna se mai crează o bandă de stocare. Străzile Poiana, Dorului şi Aleea Biruinţei vor fi închise

Cele mai citite

Autorităţile au decis o nouă reconfigurare pe strada Andrei Şaguna. Săptămâna aceasta va fi trasată o nouă bandă de stocare, pe tronsonul cuprins între intersecţia cu strada Mitropoliei şi strada Dealului. Astfel, vehiculele care circulă dinspre strada Mitropoliei spre strada Dealului, vor avea la dispoziţie această bandă de stocare, pentru a aştepta eliberarea benzii de deplasare. 

 

Publicitate

De asemenea, străzile Poiana şi Dorului vor intra de luni în reparaţii. Strada Dorului va fi închisă total, timp de o lună, pentru repararea trotuarelor şi a carosabilului, în urma reabilitării reţelei de gaz. Şi pe strada Poiana vor avea loc reparaţii până în 15 iulie. Strada va fi închisă pe două tronsoane: primul care intră în lucru este cel dintre strada Ludoş şi strada Valea Aurie. În plus, societatea de gaz va începe reabilitarea reţelei proprii pe strada Timişoara, iar în perioada 9 iunie – 9 iulie pe această stradă se va circula cu restricţii.

Pe Aleea Biruinţei încep lucrările de modernizare a reţelei de canal. Primul tronson, cel dintre Bulevardul Mihai Viteazu şi Aleea Turnu Roşu va fi închis în perioada 11 iunie – 31 iulie.

Pe Aleea Mihai Viteazu încep în 17 iunie lucrările de reparaţii ale carosabilului şi trotuarelor. Acestea se vor finaliza până la sfârşitul lunii iulie. Lucrările de modernizare a reţelei de canal pe strada Vasile Cârlova, pe strada Transilvaniei, pe strada Gorăslău şi Aleea Haiducului, dar şi pe strada Diaconovici continuă, în zonele amintite circulându-se cu restricţii.

spot_img
Ultimele știri

VIDEO/ULTIMA ORĂ: Declarațiile serii de la președintele Nicușor Dan. „Deci, calm și vom trece prin asta”

Nicușor Dan a prezentat concluziile discuțiilor purtate astăzi la Palatul Cotroceni cu liderii partidelor din coaliția de guvernare, convocate...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect