7.4 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 18, 2026

Pe urmele maidanezilor sibieni

Cele mai citite

Nenumăratele cazuri de oameni muşcaţi de câinii vagabonzi, prezenţi în număr mare în majoritatea oraşe­lor ţării, au început să-i înspăimânte tot mai tare pe români. Săptămână de săp­tămână se semnalează şi la Sibiu noi cazuri în care oameni sunt muşcaţi de maidanezi. Fundaţia pentru protecţia ani­malelor Vier Pfoten în colaborare cu Primăria Sibiu a demarat în data de 6 mai o acţiune generală de sterilizare a câinilor comunitari la nivelul întregului municipiu. Acţiunea a început în cartierul Guşteriţa. De la începutul campaniei şi până în prezent au fost sterilizaţi peste 120 de câini. Într-o primă instanţă, locuitorii din Guşteriţa au reacţionat curios neştiind cum stau în realitate lucrurile, dar în urma intervenţiei poliţiei comunitare situaţia a intrat în normal. „Poliţia Comunitară a fost solicitată să fie prezentă pentru a preîntâmpina eventualele incidente. Au fost doar câteva voci care nu au ştiut ce se-ntâmplă, însă incidente majore nu s-au înregistrat”, a precizat pentru Sibiu 100%, Lavina Alexe, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Comunitare din Sibiu. Locuitorii din zona Guşteriţa, strada 1907, unde este amplasat tot arsenalul pentru sterilizare spun că sunt mulţumiţi de prestaţia spe­cialiştilor. ,,Acum mi-am luat căţeluşa de la sterilizat, pentru că am rugat echipa să o sterilizeze. Totul este ame­najat şi se lucrează în condiţii de igienă adecvate, echipa fiind devo­tată mun­cii pe care o pres­tează aici. Am dus şi alte patru căţeluşe maidaneze care au fost şi ele sterilizate. Am grădina aici şi le-am urmărit în­deaproape munca. Din câte am vă­zut eu, niciun câine nu a fost maltratat”, ne-a declarat Melania R. Oamenii din Guşteriţa, zona de după pod, aşteaptă şi ei ca maidanezii să fie adunaţi şi supuşi aceloraşi proceduri. ,,Am grijă de o căţeluşă de pe stradă, căreia îi dau de mâncare şi fac tot posibilul să nu se înmulţească. Aştept să vină s-o sterilizeze. Sunt o groază de câini, aici în zonă”, a spus unul dintre lo­cuitorii de pe strada Smârdanului. Ia cortul promoţional, de unde nu-i! Potrivit spuselor celor de le Primăria Sibiu, începând cu data de 6 mai şi până la finalizarea acţiunii de sterilizare a câinilor comunitari, în Piaţa Mare ar fi trebuit amplasat un cort promoţional de 9 metri pătraţi şi un banner de 5 metri, pentru a informa cetăţenii despre această acţiune. Însă acest lucru nu s-a întâmplat şi am fost sesizaţi, pe bună dreptate, de Andrei Aurel, unul dintre cititorii noştri. ,,Am găsit în zona Tocile o căţeluşă cu cinci puişori şi am dorit s-o ajut, întrucât eu am deja un canice. Azi, 7 mai am fost în Piaţa Mare, pe la ora 10 şi nu am găsit cortul promoţional care ar fi trebuit instalat acolo”, spune cititorul nostru. Întrebaţi ce se-ntâmplă, cei din Primărie au răspuns: ,,Vier Pfoten ar fi trebuit să monteze cortul. Echipa nu a fost în formaţie completă, acesta este motivul pen­tru care acest cort nu a fost încă amplasat în Piaţa Mare, însă poate fi montat în orice moment, pentru că avizul există încă din data de 6 mai 2009″, a declarat pentru Sibiu 100%, Daniela Costa din cadrul Serviciului de Presă al Primăriei. Adăpost nou pentru câini În urma colaborării cu această fundaţie, Sibiul va avea cel puţin două avantaje, spun reprezentanţii municipalităţii. Pe lângă faptul că va scădea riscul ca sibienii să fie muşcaţi de câini, operaţiunile efectuate de către echipa formată de medicii şi tehnicienii veterinari sunt gratuite. Municipalitatea a demarat construirea noului adăpost destinat patrupedelor. Acesta este situat în Dealul Guşteriţa şi va avea toate fa­cilităţile necesare, inclusiv o sală de adopţii. Pentru început, adăpostul va avea 50 de padocuri fiecare dintre acestea putând să găzduiască patru câini în cuşti individuale.

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ – Scenariu surpriză: Georgescu, propus premier după o întâlnire discretă?

O întâlnire discretă între George Simion și Călin Georgescu, desfășurată vineri la Biblioteca Națională din București, ridică semne de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect