Într-un interviu acordat săptămânalului Sibiu 100%, şeful CJP Sibiu, Dorel Aldea, a declarat că introducerea pensiei medii garantate ar constitui un real avantaj pentru pensionarii aflaţi în situaţii foarte dificile. Potrivit lui Dorel Aldea, această reglementare urmează să fie introdusă în curând. Reporter: D-le director, care sunt atribuţiile majore ale Casei Judeţene de Pensii? Dorel Aldea: Partea de atribuţii ale Casei de Pensii este în mod direct plata pensiilor şi stabilirea drepturilor de asigurări sociale, individuale. Pe lângă aceasta, Casa Naţională şi în prelungirea ei, cele judeţene, au o serie de alte sarcini şi anume distribuirea biletelor de tratament, expertiza medicală prin intermediul căreia pensiile de boală sunt trecute prin filtru, asigurarea pentru accidentele de muncă, evidenţa contribuabililor şi nu în ultimul rând preluarea depunerii declaraţiilor nominale cu privire la angajatori. R: Care sunt vârsta standard de pensionare, stagiul minim şi cel maxim de cotizare? DA: Conform legii 19 din 2000, vârsta standard de pensionare este de 60 de ani pentru femei şi 65 de ani pentru bărbaţi cu aplicare în timp, până în 2014. Stagiul minim de cotizare era de 15 ani, atât pentru femei cât şi pentru bărbaţi. Acum acesta s-a redus la 10 ani. La ora actuală, în luna martie, vârsta standard de pensionare pentru femeile născute în luna septembrie 1950 şi pentru bărbaţii născuţi în 1945 este de 58 de ani şi 6 luni pentru femei şi 63 de ani şi şase luni pentru bărbaţi. Aceasta creşte gradual, conform legii. R: Vorbim de posibilităţile de reducere ale vârstei standard de pensionare. În ce condiţii se pot consuma acestea? DA: Aceste posibilităţi sunt statutare, conforme cu legea 19 din 2000. Acestea fac referire la angajaţii care au lucrat în condiţii deosebite, dificile sau în grupele I sau II de activitate. Este vorba de cei care au lucrat în sectoarele minier, de aviaţie, cel rezervat unor activităţi în care angajaţii au fost expuşi radiaţilor sau materialelor radioactive. Aceştia sunt cei care beneficiază, dar cu precizarea să fie îndeplinit stagiul minim de cotizare. ªi femeile care au născut trei copii şi au un stagiu de cotizare complet, beneficiază de o reducere de un an pentru trei copii şi doi ani pentru patru sau mai mulţi copii. Certificatul de handicap îndreptăţeşte persoanele asigurate care au realizat o treime din stagiu de cotizare complet, în condiţii de handicap congenital, să primească de o reducere de 10 sau chiar 15 ani. Persoanelor private de libertate sau celor deportaţi li se reduce vârsta standard de pensionare cu şase luni pentru fiecare an de detenţie. R: Cine are dreptul la pensia de urmaş? DA: Au dreptul copiii şi soţul supravieţuitor, dacă persoana decedată avea calitatea de pensionar sau îndeplinea condiţiile pentru obţinerea unei pensii. Copii au dreptul la pensia de urmaş până la vârsta de 16 ani sau mai mult, până la 26 de ani maxim, dacă urmează o formă de învăţământ superior. Soţul supravieţuitor are dreptul la pensie de urmaş indiferent de vârstă sau de durata căsătoriei, dacă decesul a intervenit în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale. R: Care este valoarea punctului de pensie acum, şi ce modificări va suferi acesta în cursul anului? DA: În prezent, valoarea ajunge la aproape 700 de lei. Sunt două creşteri prognozate, în 1 aprilie la 718 lei şi în 1 octombrie 732 de lei. R: Cum se stabilesc, d-le Dorel Aldea cotele de contribuţii pentru accidentele de muncă şi bolile profesionale? DA: Sunt stabilite potrivit normelor metodologice de către Casa Naţională de Pensii cu girul Guvernului. Vorbim de diverse clase de risc. Tariful pentru fiecare clasă este dat sectorul de activitate în funcţie de riscul de accidentare sau îmbolnăvire profesională. Una este munca la birou şi alta în sectorul agricol sau în cel al construcţiilor. Pensia medie garantată R: Cui se adresează pensia medie garantată? DA: Pensia medie garantată face obiectul unei Ordonanţe de Urgenţă sau chiar a unei legi care va fi elaborată curând. Noi ne pregătim pentru a selecta din bazele noastre de date categoriile aflate în dificultate. Să sperăm că este o iniţiativă bună, care va fi de un real ajutor pensionarilor care sunt în situaţii dificile. R: Care este situaţia biletelor de tratament? DA: Sperăm ca numărul de bilete de tratament să nu scadă faţa de anul trecut. Ba mai mult, sper ca acesta să crească. Avem în jur de 97 de mii de pensionari, un număr relativ mare. Noi funcţionăm pe biletele proprii. Există, însă, demersuri întreprinse pentru furnizorii privaţi de bilete de tratament, în urma unor licitaţii tarifare pentru a se negocia gradul de ocupare a fiecărei staţiuni. Anul trecut în jurul datei de 15 martie am primit aceste bilete. R: Care este cuantumul ajutorului de deces? DA: În cazul în care decedatul este pensionar, cuantumul este de 1.702 lei, iar dacă vorbim de un membru al familiei asiguratului, acesta este de 851 de lei. Valoarea ajutorului de deces este acordată pe loc, la ghieşeele noastre, prin dispoziţie de plată. R: Ordonanţa de blocare a posturilor în administraţia locală vă afectează volumul de muncă? DA: Avem patru posturi blocate pe care am fi vrut să le scoatem la concurs. Înţelegem însă, concepţia Guvernului, de a reduce costurile, de a reeşalona munca şi de a o aşeza în alte coordonate. Asta nu înseamnă că vom întârzia termenele de procesare ale dosarelor de pensii, dr două mâini de om înseamnă mult. Pensionarii sunt o categorie socială cu venituri reduse. Probleme majore se vor ivi atunci când nu vor fi bani să plătim pensiile beneficiarilor. Există o preocupare constantă în a creşte valoarea punctului de pensie şi de a acorda acestei categorii o serie de facilităţi. Pensia medie garantată face obiectul unei Ordonanţe de Urgenţă sau chiar a unei legi care va fi elaborată curând.
Actualizat:
Pensia medie garantată este o idee bună
Cele mai citite
Ultimele știri
O echipă completă dedicată sănătății tale
Într-o lume în care medicina evoluează rapid, Clinica Arcada din Sibiu rămâne un reper al profesionalismului, al tehnologiilor de...