Pensionarii se împrumută ca să supravieţuiască

Cele mai citite

Au muncit o viaţă întreagă şi în loc să aibă o bătrâneţe lipsită de griji, o parte dintre pensionarii din Sibiu duc grija zilei de mâine. Pensiile mici abia le permit să-şi cumpere pâinea zilnică, iar mulţi dintre cei care sunt membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Sibiu preferă să se împrumute, mai ales acum când facturile la gaz cresc simţitor. Peste 15.000 de pensionari din judeţul Sibiu au ales să devină membri CARP. Plătesc lunar 1 la sută din pensia pe care o au plus patru lei pentru ajutorul de înmormântare. Faptul că sunt membri le oferă însă şi o serie de avantaje. Aceştia se pot împrumuta atunci când au nevoie. Pot face cerere pentru a primi de patru ori cotizaţia depusă, însă suma nu are voie să depăşească 10.000 de lei. Iar anul acesta criza se pare că şi-a făcut simţită prezenţa şi printre pensionari. Potrivit directorului CARP Sibiu, Marius Roman, vârstnicii s-au tot împrumutat de la începutul anului. ,,De obicei existau fluctuaţii, în perioada de iarnă, a sărbătorilor, însă anul acesta au fost împrumuturi constant. În medie, cam 500-550 de pensionari se împrumută lunar, iar suma acordată este de 7 miliarde de lei vechi’’, spune directorul CARP Sibiu. Magazin de criză Pe lângă serviciile medicale şi de frizerie oferite membrilor la preţuri speciale, de ceva timp, conducerea CARP a deschis şi un magazin cu alimente de bază la sediul din Sibiu situat în Piaţa Mare nr. 8. Magazinul se adresează doar membrilor şi oferă zahăr la preţul de 3 lei, ulei la 5 lei, făină la 1,3 lei şi orez la 3,6 lei. Se pare că a prins acest proiect deoarece se vând circa 5 tone de alimente lunar. Bani pentru înmormântare Pentru a deveni membru CARP, candidatul trebuie să se prezinte la înscriere cu buletinul şi cuponul de pensie. Pe lângă acestea, membrii CARP trebuie să cotizeze lunar 1 la sută din valoarea pensiei, dar şi 4 lei, reprezentând ajutorul de deces. Însă când unul dintre membrii CARP decedează, aparţinătorilor li se restituie toată cotizaţia plătită de respectiva persoană pentru ajutorul de deces, dar şi un ajutor în funcţie de vechime. Pentru a veni în sprijinul pensionarilor, CARP a deschis şi 24 de filiale în judeţ unde pensionarii îşi pot plăti cotizaţia şi pot primi informaţii. Astfel, pe lângă sediile CARP din Sibiu, Mediaş şi Cisnădie, pensionarii se pot adresa filialelor din Ocna Sibiului, Tălmaciu, Turnu Roşu, Sălişte, Răşinari, Avrig, Porumbacu de Jos, Racoviţa, Miercurea Sibiului, Orlat, Nocrich, Agnita, ªura Mare, Slimnic, Marop, Axente Sever, Prisaca, Apoldu de Jos, Loamneş, ªeica şi Scoreiu. Liliana Nenciu

spot_img
Ultimele știri

Petrecerea câmpenească revine: artiști de top și tradiții autentice la Mediaș

Primăria Municipiului Mediaș, prin Direcția pentru Cultură, organizează vineri, 1 mai 2026, începând cu ora 11:00, tradiționala „Serbare câmpenească”...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect