Peste 50.000 de sibieni au primit ajutoare de la U.E.

spot_img
Cele mai citite

De săptămâna trecută a început în judeţ distribuirea ajutoarelor de la Uniunea Europeană. Ajutoarele constau în făină şi zahăr. De ajutor beneficiază persoanele cu handicap grav şi accentuat şi pensionarii cu pensie mai mică de 400 de lei. Persoanele considerate defavorizate şi şomerii indemnizaţi beneficiază şi ei de acest sprijin. De repartizarea ali­men­telor se ocupă cei de la Agenţia pentru Intervenţii în Agricultură Sibiu. În judeţ, cei care s-au încadrat în condiţiile de mai sus au putut să-şi ridice ajutoarele de la sediul primăriilor din localităţile în care locuiesc. Până acum au fost împărţite 800 tone de făină şi se preconizează că se vor împărţi încă 320 de tone de zahăr. Conform reglementărilor U.E. toţi vor primi, dacă nu au primit încă, câte 15 kilograme de făină şi aproximativ 5 kilograme de zahăr. Numai în judeţ 51.214 de sibieni au primit ajutoare de la U.E. (G.M.)

spot_img
Ultimele știri

Polițiștii din Sibiu l-au oprit și i-au făcut dosar pentru că nu avea permis. Trei ore mai târziu era iar la volan

Un șofer de 38 de ani din Poiana Sibiului a fost oprit de două ori de polițiștii rutieri, în...

Știri pe același subiect