Prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu, a primit astăzi, 8 decembrie, reprezentanți din România a Înaltului Comisariat al Națiunilor Unite pentru Refugiați(UNHCR), și anume: Mario Pavlovic, protection officer, Gedeon Nijimbere, child protection officer, Mihai Apostol, snr. Protection assistant și Yuliia Albul care au efectuat o vizită de curtoazie. Discuțiile s-au axat pe rolul UNHCR în susținerea autorităților locale, îmbunătățirea capacității de răspuns și gestionare a situației cauzate de criza din Ucraina, dar și pe situația refugiaților din Afganistan, Iran, Siria, Irak și Ucraina. Prefectul Mircea-Dorin Crețu i-a asigurat pe reprezentanții UNHCR de colaborarea sa în tot ceea ce privește dialogul, crearea de noi oportunități și proiecte comune.
Totodată, prefectul județului Sibiu, Mircea Dorin Crețu, a participat, miercuri, la inaugurarea centrului public de resurse și informare ce promovează valorile culturale și democratice comune ale Statelor Unite ale Americii și ale României, American Corner Sibiu. Programul American Corners din România a început în anul 2005, iar centrul de la Sibiu este cel cu numărul 10. Centrul public de resurse și informare promovează valorile culturale și democratice comune ale Statelor Unite ale Americii și României. Acesta este cel de-al zecelea centru din programul American Corners care se desfășoară în bibliotecile din Bacău, Baia Mare, București, Cluj-Napoca, Constanța, Craiova, Iași, Timișoara și Târgu-Mureș. Proiectul este realizat cu susținerea Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România și a Consiliului Județean Sibiu. Acesta funcţionează la Biblioteca Judeţeană ASTRA. Programul American Corners din România a început în anul 2005. În prezent, există 10 centre American Corner active, care fac parte din rețeaua globală de peste 600 de centre, în peste 150 de țări. Programul urmărește promovarea înțelegerii și a cooperării între Statele Unite ale Americii și România, furnizând informații precise și diverse despre Statele Unite, privind o serie de teme care vor contribui la dezvoltarea comunicării și a schimburilor culturale dintre cele două țări. Pe lângă faptul că oferă acces la informații de încredere și actualizate despre SUA, prin intermediul unor resurse tipărite și pe suport electronic, centrele American Corner organizează programe interactive culturale, educative și de învățare a limbii engleze. American Corners oferă un mediu primitor și plin de inspirație, personal instruit și tehnologiile moderne necesare pentru a crea legături cu românii, atât în persoană cât și virtual, susținând politicile Guvernului SUA, pentru o mai bună înțelegere a istoriei și a valorilor culturale americane.
În toate aceste centre, publicul interesat are acces gratuit la resursele, serviciile și programele oferite.