1.2 C
Sibiu
vineri, aprilie 19, 2024

Gorjeanul care a provocat tragedia rutieră de pe Hula Bradului va fi cercetat pentru omor calificat

spot_imgspot_imgspot_img
Cele mai citite

Bărbatul din Gorj care a provocat accidentul rutier de pe Hula Bradului în urma căruia patru persoane au murit, a fost reținut și urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.

Procurorii au decis, miercuri, reținerea bărbatului, iar astăzi acesta va ajunge în fața instanței. De asemenea, anchetatorii au decis să îl cerceteze pe bărbat pentru omor calificat.

„În data de 7.12.2022 procurorul criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reținerea unui bărbat în vârstă de 63 ani din judeţul Gorj pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat.

Din coroborarea mijloacelor de probă administrate în cauză până în acest moment procesual rezultă că la data de 04.12.2022, în jurul orei 20:21, inculpatul a condus un autoturism marca BMW 560L dinspre municipiul Sibiu înspre municipiul Braşov, iar la km 294, prin încălcarea mai multor reguli de circulaţie pe drumurile publice şi prin asumarea producerii unui eveniment rutier cu consecinţe letale împotriva sa şi a altor participanţi la trafic, a pătruns pe sensul opus de mers şi a intrat în coliziune frontală cu un autoturism marca Dacia Logan, determinând în acest fel decesul a trei dintre persoanele aflate în acest autoturism şi lezarea gravă a celei de a patra.

În cursul zilei de astăzi, 8.12.2022, va fi sesizat judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Sibiu cu propunere de arestare preventivă pe o durată de 30 de zile”, a precizat prim procurorul adjunct Mihaela Ruginosu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de le lângă Tribunalul Sibiu.

Vă reamintim faptul că, duminică seara, s-a produs unul dintre cele mai grave accidente rutiere din acest an din județul Sibiu. Patru persoane și-au pierdut viața în urma respectivului eveniment. Din primele cercetări efectuate de către polițiștii Serviciului Rutier Sibiu a rezultat faptul că, în timp ce conducea un autoturism dinspre Veștem spre Brașov, la kilometrul 293+500 de metri, un bărbat în vârstă de 63 de ani, din județul Gorj, s-ar fi angajat în depășirea unei autoutilitare, încălcând marcajul longitudinal continuu și ar fi pătruns pe contrasens unde a pierdut controlul direcției de deplasare și a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus dinspre Brașov, proiectându-l în alt autoturism care circula în spatele acestuia.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Avertisment: Țepele continuă la telefon. „Vă sună Ionescu Alexandru”

Directoratul Național de Securitate Cibernetică a atras atenția, joi, că tentativa de fraudă în care apelanții se dau angajați...
spot_img
Shortcode field is empty!

Știri pe același subiect