Controalele la instituțiile publice și operatorii economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv gaz petrolifer lichefiat (GPL) sunt în plină desfăşurare.
Din datele centralizate până acum, au fost raportate 40 deficiențe și disfuncționalități constatate și au fost aplicate un număr de 29 de sancțiuni contravenționale, dintre care 5 amenzi în valoare de 128 500 lei și 24 avertismente. Sancțiunile contravenționale au fost aplicate de către ISU, ITM, Garda de Mediu și Autoritatea Vamală Română-Biroul Vamal de Interior Sibiu.
Nu a fost închisă activitatea niciunui operator economic
Potrivit Prefecturii Sibiu, până la acest moment nu a fost dispusă suspendarea activității niciunui operator economic sau instituție care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL.
În perioada 05.09-11.09.2023, comisiile, alcătuite din reprezentanți ai Inspecției de Stat pentru Controlul Cazanelor, Recipientelor sub Presiune și Instalațiilor de Ridicat (ISCIR), Compania Națională pentru Controlul Cazanelor, Instalațiilor de Ridicat și Recipientelor sub Presiune S.A. (CNCCIR), Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier (ISCTR), Garda Națională de Mediu (GNM), Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu (ISU), Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sibiu (IPJ), Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF)-Administrația Județeană a Finanțelor Publice Sibiu, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM), Autoritatea Vamală Română (AVR), Autoritatea Rutieră Română (ARR) și Agenția pentru Protecția Mediului (APM) au efectuat 87 controale la operatori economici care depozitează, transportă, distribuie, utilizează, comercializează carburanți, lubrifianți și produse derivate ale acestora, inclusiv GPL și mijloace de transport.