Piaţa imobiliară din Sibiu a luat avânt în ultimele luni, potrivit expertului imobiliar Bogdan Gicu. Cererea foarte mare pentru locuinţe a făcut ca preţurile de tranzacţionare a apartamentelor să crească cu până la 30%. Expertul imobiliar explică aceasta tendinţă ca pe o consecinţă a faptului că, în ultimii ani, tot mai multi investitori străini se îndreaptă spre Sibiu, corelat cu pozitionarea oraşului în centrul ţării şi cu faptul că au început să se dezvolte şi proiectele imobiliare mari, în care se construiesc mii de locuiţe.
“În ultimele două luni de zile se observă o tendinţă de creştere a preţurilor cu vreo 30 de procente, ceea ce înseamnă foarte, foarte mult. Cererea este foarte mare. Noi, în anul 2008 am făcut un studiu şi am realizat, la vremea respectivă, că mai era nevoie să se construiască încă vreo 60,70 la sută faţă de ceea ce s-a construit până în 2008. Asta datorită poziţionării în centru ţării şi datorită investitorior străini care s-au îndreptat spre Sibiu. Mai mult decât atât, până în 2010, au construit doar investitorii locali şi am vorbit doar de proiecte mici. Investitorul local găsea un teren de 500-1000 de metri pătraţi şi dezvolta un proiect. La Sibiu, numai de anul trecut, din vară, am început să discutăm de proiecte mari, cu mii de apartamente”, a declarat Bogdan Gicu.
Apartamentele noi sunt cumpărate din faza de proiect, în mare parte prin credite bancare, în baza unei promisiuni de vânzare. Analistul imobiliar atrage însă atenţia că, tot mai mulţi cumpărători, sub presiunea obţinerii unui credit ipotecar sau în graba de a-şi cumpăra o locuiţă cât mai ieftină, nu mai pun preţ pe calitate.
“Atâta timp cât o locuinţă are un geam termopan, o centrală, omul nu se mai întreabă ce confort termic îi oferă geamul respectiv, ce materiale de construcţie s-au folosit… Foarte multă lume nu ştie. Sunt foarte, foarte puţini clienţi pe care i-am avut în ultima perioadă care să mă întrebe ce materiale s-au folosit, ce cărămidă, din ce e făcut acoperişul. Locuinţele vechi îşi menţin preţul pentru că nu sunt sufieciente locuinţe noi. La ora actuală, aproape toate locuinţele noi se vând în stadiul de proiect. Acestea nici nu sunt întăbulate şi deja sunt vândute în baza unor promisiuni de vânzare. Şi asta pentru că băncile, în momentul în care te duci să accesezi un credit imobiliar, îţi dau o perioadă de trei luni în care trebuie să-ţi găseşti apartamentul. Şi dacă nu te-ai încadrat în această perioadă ai pierdut perioada de finanţare şi trebuie să o iei de la capăt. Alt dosar, alte acte”, a mai spus Bogdan Gicu.
Cu toate că au început să fie finalizate o parte din proiectele imobiliare mari, cererea de locuinţe încă nu este acoperită. Acest fapt, corelat cu instinctul de conservare, menţine încă preţuri mult mai ridicate pentru apartamentele construite înainte de 1989.
“Pe lângă apartamentele noi, avem şi piaţa apartamentelor vechi, care se tranzacţionează la preţuri foarte mari. Spre exemplu, un apartament cu două camere în blocurile vechi se tranzacţionează la preţuri începând de la 35.000 la 40.000 de euro. Iar apartamentele noi sunt între 25.000-30.000 de euro. Atâta timp cât nu există alternativă şi, în locuinţele acestea au trait oamenii 25-30 de ani, este o garanţie pentru cumpărători că acestea sunt mai trainice decat cele noi. Se ştie că, la vremea respectivă, nu se făcea rabat de la calitatea materialelor şi oamenii au mai multă încredere, fapt pentru care preţurile sunt mai ridicate”, a completat Gicu Bogdan.




