Primăria acordă peste 7.700 de burse

Cele mai citite

Consilierii locali din Sibiu sunt așteptați, joi, să aprobe numărul burselor care se vor acorda în acest an din bugetul municipiului Sibiu, dar și cuantumul acestora.
Potrivit statisticilor efectuate de specialiștii Primăriei, se vor acorda în total 7.780 de burse, dintre care 28 de burse de performanță, 6.334 burse de merit, 44 burse de studiu și 1.059 burse sociale.
„Cuantumul unei burse și numărul acestora se stabilesc anual prin hotărârea Consiliului Local. S-a solicitat unităților de învățământ comunicarea necesarului de burse pentru semestrul II al anului școlar 2016-2017”, arată specialiștii Primăriei Sibiu, în raportul de specialitate al hotărârii pe care trebuie să o aprobe consilierii locali.
Fondurile necesare acordării burselor au fost prevăzute în bugetul local pentru acest an. Consilierii au aprobat, la începutul anului, suma totală de 2. 291.000 de lei. În urma centralizării cererilor de la unitățile de învățământ s-a stabilit că suma necesară pentru plata tuturor acestor burse este de 1.338.872 de lei.
Bursa de performanță este de 40 de lei pe lună, cea de merit 35 de lei/ lună, cea de studiu 30 de lei/ lună, iar bursa socială este de 25 de lei/ lună.
Bursele se acordă în fiecare an școlar pe perioada cursurilor școlare, excepție făcând bursele de ajutor social care se acordă și pe perioada vacanțelor școlare.

spot_img
Ultimele știri

Două drumuri din România, în topul celor mai spectaculoase șosele din Europa. Transalpina și Transfăgărășanul, în primele șase

România are două dintre cele mai spectaculoase și sinuoase șosele din Europa. Transalpina ocupă locul al cincilea, iar Transfăgărășanul...

Știri pe același subiect