0.2 C
Sibiu
marți, noiembrie 26, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Primăria extinde iluminatul cu leduri pe alte 50 de străzi din Sibiu

Cele mai citite

Proiectul de modernizare a sistemului de iluminat public din municpiul Sibiu, început deja pe mai multe străzi din oraș, continuă cu cartiere noi, potrivit unui proiect pe care administrația îl va propune pentru aprobare în Consiliul Local. Suma cerută se ridică la peste 1 milion de euro.
Sibiul a trecut la un nou sistem de adminsitrare a iluminatului public, prin delegarea de gestiune către o firmă privată, care are ca obligație contractuală și înlocuirea sistemului de iluminat, cu becuri LED și control de la distanță. Noul sistem aduce economie de energie și de costuri, prin defecțiuni mai puține și intervenții mai eficiente. Acum, proiectul merge mai departe cu noi străzi ce vor fi acoperite de noul sistem, propus de Primăria Sibiu într-un pachet ce va trebui să fie aprobat de Consiului Local, după cum anunță instituția.
“În 2021 am modernizat iluminatul public pe 61 de străzi, în parcul policlinicilor și în parcarea Piața Teatrului. Am creat și iluminatul arhitectural de la zidul cetății de pe b-dul Coposu și am extins rețeaua pe străzile Viile Sibiului, Triajului și în rampa Ștefan cel Mare. Continuăm acest proiect multianual și propunem o listă cu încă 50 de străzi pe care intenționăm să intervenim anul acesta. La acestea se adaugă și modernizarea iluminatului public din cartierele și străzile aflate în lucru pe alte contracte, precum și modernizarea și extinderea iluminatului în zona industrială vest, și aceasta contractată deja”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Străzile ce vor avea un sistem nou de iluminat, în 2022:

  • Maramureșului – Cristian – Avrig – Argeșului
  • Nicolaus Olahus – Octavian Goga
  • Calea Cisnădiei
  • Gh. Dima
  • Târgu Fânului – Abatorului – Nicolae Teclu
  • În zona Calea Dumbrăvii – Calea Cisnădiei, pe străzile: Lămâiței, Marius Sturza, Anghel Saligny, Anton Pann, Doctor Barcianu, Matei Millo, Aron Pumnul, Piața Prahovei, Putnei, Profesor Victor Lazăr, George Bacovia, Arieșului, Intrarea Arieșului.
  • În zona delimitată de străzile O. Goga – Calea Dumbrăvii, pe următoarele străzi: Privighetorii, Aleea Călăreților, General Moșoiu, Costache Negri, Panait Cerna, Ciprian Porumbescu, Grigore Ureche, Nicolae Filimon, Dinicu Golescu, Horia, Cloșca, Bahluiului, Goethe, Ion Catina, Ioan Slavici, Vasile Alecsandri, Alexandru Vlahuță, Ilarie Chendi, Mihail Sebastian, Aurel Vlaicu, Miron Costin, Dimitrie Anghel, N.D. Cocea, Titu Maiorescu, Grigore Alexandrescu.

Firma care a fost contractată pentru aceste lucrări va monta aproximativ 760 de corpuri de iluminat cu LED, fie pe stâlpii existenți, fie pe stâlpi noi, cu conectare la sistemul de comandă și control de la distanță (telegestiune). La trecerile de pietoni de pe străzile intens circulate va fi montat un sistem de iluminat dedicat. Rețeaua din aceste cartiere va beneficia de puncte de aprindere noi și de înlocuirea a cablului, pe aproximativ 14 km.
În total, lucrarea propusă de Primăria Sibiu pentru acest pachet de străzi se ridică la o valoare de 5,87 milioane de lei.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect