În urma ninsorilor căzute în ultimele zile, municipalitatea le atrage atenția sibienilor, atât persoane fizice, cât și juridice, să își curețe trotuarele din fața proprietății lor și să împrăștie materiale antiderapante. Aceste obligații ale cetățenilor sunt prevăzute în legislația aflată în vigoare, în caz contrar fiind sanctionati prin amenzi.
Potrivit Primăriei, utilajele de deszăpezire au acționat în teren începând din seara zilei de duminică, 8 februarie, ora 18, până în dimineața zilei de luni, 9 februarie, când ninsoarea a încetat.
„În această perioadă echipele de deszăpezire au parcurs atât drumurile în pantă și rampă, cât și arterele principale și străzile cu un volum de trafic mai mare. Utilajele au împrăștiat materiale antiderapante (sare și clorură de magneziu) și au coborât plugurile pentru a îndepărta zăpada de pe carosabil”, a transmis Mirela Gligore, purtător de cuvânt Primăria Sibiu .
Publicitate




