11.3 C
Sibiu
sâmbătă, aprilie 19, 2025

Primăria Sibiu: 24 de străzi au fost reparate în acest an și alte 6 intră în lucru

Cele mai citite

Primăria Sibiu a realizat în acest an reparații ample pe străzi, prin înlocuirea completă a stratului de asfalt, iar în cazurile în care a fost necesar s-au refăcut inclusiv trotuarele.

“Anul acesta am efectuat astfel de lucrări de reparații pe 24 de străzi. Ne-am concentrat pe cele din zona industrială vest și pe cele din zona Căii Dumbrăvii, dar și pe străzi din cartiere. În următoarea perioadă vom interveni pe alte 6 străzi”, transmite Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

În ce au constat lucrările:

· Reparații ale carosabilului și trotuarului: Europa Unită (unde s-a creat și o parcare nouă), M. Kogălniceanu, Barcelona, Lyon, Munchen, Constituției, Iazului, A. Vlaicu, Miron Costin, I. Chendi

· Reparații ale stratului de pe carosabil: Maramureșului, Cristianului, Turda, A. Vlahuță, O. Goga (între str. Argeșului și Aleea Călăreților), Bahluiului, D. Anghel, M. Sebastian, Avrig, Argeșului, Gh. Dima, Bâlea, H. Bâlea, Lungă

· Girațiile care există pe străzile menționate mai sus la care se adaugă cea dintre str. Rahovei și b-dul M. Viteazu, cea dintre str. V. Cârlova și Transilvaniei și intersecția dintre str. Banatului și b-dul Victoriei

· Amenajarea unor parcări pe b-dul Milea (lângă benzinărie), pe Calea Dumbrăvii (în spatele fostului bloc ITS) și una pe str. Oțelarilor

Lucrările de reparații continuă și în următoarea perioadă. Str. Morilor este în lucru deja, iar de astăzi, 24 octombrie încep pe str. Ștefan cel Mare (de la intersecția cu Bâlea și până în Vasile Aaron, inclusiv rampa Ștefan cel Mare). Aceleași lucrări se vor efectua și pe str. Plugarilor.

Intervențiile se vor desfășura fie sub trafic, cu restricții, fie cu anumite închideri temporare ale traficului. Dacă temperaturile permit, asfaltul nou se va așterne tot pe timpul nopții pentru a afecta circulația într-o cât mai mică măsură.

Până la finalul anului este planificată înlocuirea asfaltului și pe străzile Rahovei, Henri Coandă și Grigore Alexandrescu.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate
Ultimele știri

Pr. Constantin Necula. Sâmbăta Mare: „Bucurați-vă!” (Matei 28, 1-20)

Sâmbăta Mare. Liturghia începe cu preoții înveșmântați în culoare închisă, chiar roșie, amintind de hlamida batjocorii lui Hristos. Poate...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect