0.2 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Drept la replică. Primăria Sibiu: nu este niciun conflict cu CJ Sibiu

Cele mai citite

Urmare a articolului Fodor şi Cîmpean se contrează pe gunoaiele sibienilor, publicat de Sibiu 100% ieri, 22 februarie, privind abordările diferite ale Primăriei Sibiu și Consiliului Județean în problema propunerii creșterii prețului depozitării deşeurilor în judeţ, Primăria Sibiu reacționează prompt și cere publicarea unui drept la replică. Ne-am bucura de aceeași operativitate a Primăriei Sibiu și în ceea ce privește furnizarea de informații de interes pentru publicul larg, atunci când Sibiu 100% le solicită, unele dintre aceste apeluri tergiversând și săptămâni de zile.

Redăm punctul de vedere al Primăriei Sibiu:

”Fiecare proiect de hotărâre a Consiliului Local Sibiu este însoțit de un raport de specialitate întocmit de direcția / serviciul abilitat în respectivul domeniu. Prin acest raport, specialiștii se exprimă cu privire la proiectul inițiat, în ceea ce privește legalitatea și oportunitatea.

Pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local Sibiu din data de 23 februarie a fost introdus acest proiect de hotărâre cu privire la mandatarea reprezentantului Municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECO Sibiu să voteze împotriva modificării tarifului de depozitare a deșeurilor propusă de Tracon. Și în acest caz, proiectul este însoțit de raportul de specialitate întocmit de Serviciul Public de Management Salubrizare și Protecția Mediului în care se arată ARGUMENTAT de ce se recomandă votul împotriva acestei solicitări a Tracon SRL de a modifica tarifele. Mai mult, ADI Eco, asociația care administrează sistemul de management al deșeurilor la nivelul județului Sibiu, nu a lămurit aspectele sesizate de serviciul public amintit și, în consecință, acest departament specializat a emis aviz negativ pentru inițiativă.  

Prin urmare, nu este vorba de nici un conflict între conducerea Primăriei Sibiu și a Consiliului Județean Sibiu, ci despre o opinie diferită a specialiștilor din departamentele specializate a celor 2 instituții”.

Articolul Fodor şi Cîmpean se contrează pe gunoaiele sibienilor poate fi citit integral aici.

Urmărește Sibiu 100% în Google News 

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ/FOTO: Incendiu de proporții care amenință să se extindă la o casă

Pompierii sibieni intervin, luni seara, localitatea Galeș pentru stingerea unui incendiu izbucnit într-o gospodărie.Pompierii intervin cu trei autospeciale de...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect