3.1 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

Primăria Sibiu s-a consultat cu specialiștii sibieni din domeniul arhitecturii și urbanismului

Cele mai citite

Primăria Sibiu s-a consultat cu specialiștii în urbanism și arhitectură pe tema noului Regulament Local de Urbanism.

Primăria Sibiu a organizat săptămâna trecută, o consultare pe tema Planului Urbanistic General al Sibiului și a Regulamentului Local de Urbanism cu specialiștii sibieni din domeniul arhitecturii și urbanismului.

La această întâlnire au participat primarul Astrid Fodor, echipa asocierii SC Daedalus Proiect Sibiu/ Universitatea de Arhitectură și Urbanism Ion Mincu – Centrul de Cercetare, Proiectare, Expertiză și Consulting București / SC Intergraph Computer Services SRL care lucrează la elaborarea documentului, echipa de management a proiectului din cadrul Primăriei și reprezentanți ai mediului profesional, arhitecți și urbaniști care își desfășoară activitatea în Sibiu, invitați la consultări.

”Pentru că ne dorim ca acest document să fie conectat la realitățile și provocările celor care lucrează în domeniu, am organizat această consultare pentru a înțelege mai bine care sunt aspectele care pot fi îmbunătățite față de precedenta versiune. A fost o consultare care s-a finalizat cu câteva concluzii productive. Până la consultarea publică ce va avea loc la finalizarea proiectului, vom mai avea astfel de întâlniri cu mediul profesional, tocmai pentru a ajunge la o variantă finală cât se poate de adaptată nevoilor de dezvoltare ale orașului”, a declarat Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.

Regulamentul Local de Urbanism este un document adiacent Planului Urbanistic General. Acesta cuprinde detalii concrete privitoare la utilizarea terenurilor, precum și de amplasare, dimensionare și realizare a volumelor construite, amenajărilor și spațiilor plantate. Regulile de construire sunt elaborate pentru a asigura un echilibru între interesele individuale și cel colectiv. Regulile au caracter de obligație pentru modul în care se construiește sau se amenajează spațiile orașului și se aplică și pentru domeniul public și pentru domeniul privat, se arată în comunicatul de presă.

Urmărește Sibiu 100% în Google News

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

„Legionar”, cel mai căutat cuvânt pe DEX online în noaptea alegerilor. Ce alte cuvinte au mai fost căutate

„Legionar” a fost cel mai căutat cuvânt de către români, în noaptea de duminică spre luni, conform unei indexări...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect