Primarul Mediașului: MAI nu dorește să ne cedeze clădirile fostei Școli de Aviație

Cele mai citite

Ministerul Afecerilor Interne nu vrea să cedeze clădirile fostei Școli de Aviație din Mediaș către municipalitatea locală. Conducerea Primăriei Mediaș a înaintat o cerere către Ministerul Afacerilor Interne, care deține respectivele clădiri, pentru a le ceda municipalității și a fi astfel incluse în domeniul public al Mediașului. De altfel, respectivele clădiri se află într-o stare mai mult decât avansată de degradare, fiind un real pericol pentru oricine trece prin zonă. Chiar și în aceste condiții, Ministerul Afacerilor Interne nu a fost de acord cu cedarea clădirilor.
Primarul Mediașului, Gheorghe Roman, a spus că răspunsul primit din partea ministerului a fost unul negativ, iar din punctul său de vedere imobilele respectivele vor continua să se degradeze, iar municipalitatea locală nu are nicio pârghie legală pentrua face unele investiții în locul respectiv. Edilul șef al Mediașului a mai adăugat că alături de colegii săi din primărie ar fi găsit o destinație anume pentru fiecare imobil dacă acestea ar fi revenit municipalității, cu atât mai mult cu cât în perioada următoare pot fi accesate unele fonduri europene.

spot_img
Ultimele știri

ULTIMA ORĂ: David Popovici, din nou REGELE EUROPEI! AUR ISTORIC la 200 de metri liber

David Popovici scrie din nou istorie în natația europeană. Înotătorul român și-a adjudecat medalia de aur în proba de...

Știri pe același subiect