Producătorii pot depune dosarele pentru semestrul 2 la Piața Transilvania

spot_img
Cele mai citite

Începând  cu data de  12 iunie 2018 și până în 22 iunie 2018 producătorii din județul Sibiu care doresc să contracteze  un punct de vânzare pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2018 în cadrul Pieței Volante Transilvania pot depune o solicitare la Consiliul Județean Sibiu, camera 006, parter.
De asemenea, producătorii trebuie să prezinte carnetul de comercializare, completat cu produsele comercializate până în prezent, cât și o copie a registrului agricol pentru anul 2018. Totodată, este necesar ca atestatele de producător să fie vizate, respectiv pentru semestru al II-lea al anului 2018.
Evaluarea și selecția producătorilor se va realiza conform Regulamentului de Organizare și Funcționare  aprobat prin Hotărârea CJ Sibiu nr. 92/2017, de către o comisie de evaluare formată din reprezentanți ai DSVSA și ai Consiliului Județean Sibiu.
Rezultatul evaluării din sesiunea curentă se va  publica  pe site-ul Consiliului Județean Sibiu până la data de 29 iunie 2018.  Producătorii care au fost admiși în semestrul I al acestui an vor completa doar o cerere actualizată, dacă nu există modificări la documentația pe care au depus-o în luna decembrie 2017.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Istorie în Formula 1: La doar 20 de ani, puștiul-minune Andrea Kimi Antonelli devine cel mai tânăr campion mondial din toate timpurile

Marele Circ are un nou rege, iar numele lui este Andrea Kimi Antonelli. Pilotul italian a intrat oficial în...

Știri pe același subiect