1.3 C
Sibiu
luni, decembrie 2, 2024

Proiectul de 10 milioane de euro pentru modernizarea transportului public din Mediaș mai face un pas important

Cele mai citite

Proiectul de aproximativ 10 milioane de euro pentru reabilitarea, modernizarea și extinderea traseelor de transport public electric din Mediaș a mai făcut un pas important.
Pentru că în cadrul acestui proiect sunt cuprinse modernizări ale albiilor și malurilor pârâului Moșna și pârâului Ighiș, consilierii locali din Mediaș au aprobat recent însușirea acordului-cadru de parteneriat între municipiu și Administrația Națională Apele Române-Administrația Bazinală de Apă Mureș în vederea implementării acestui proiect, primind undă verde practic pentru derularea lucrărilor la pârâul Ighiș și pârâul Moșna.
Aproximativ 10 milioane de euro a câștigat municipiul Mediaș pentru un proiect depus de municipalitate care vizează modernizarea transportului public de călători. Proiectul, finanțat în cadrul Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 3 privind reducerea emisiilor de carbon în zonele urbane se numește “Modernizarea, reabilitarea și extinderea traseelor de transport public electric din municipiul Mediaș” și urmează să fie implementat în următoarele 80 de luni.
În cadrul proiectului se vor derula mai multe lucrări care se referă atât la modernizarea mijloacelor de transport cât și la prelungirea rețelelor de troleibuze. Astfel, vor fi achiziționate 3 troleibuze noi, vor fi modernizați aproape 19 kilometri de cale simplă pe lungimea rețelei de contact existentă și va fi extinsă cu 14,3 kilometri rețeaua de contact pe strada Stadionului, strada Avram Iancu și strada Moșnei până la Heleșteul de la ieșirea spre Moșna.
Proiectul mai prevede realizarea unui sistem de ticketing, modernizarea sistemului de management al traficului prin semaforizare inteligentă pe traseul mijloacelor de transport în comun și reabilitarea a 4 poduri. Este vorba despre pasajul peste calea ferată din Piața Andrei Șaguna, podul peste pârâul Ighiș, podul peste pârâul Moșnei și podul de pe strada Aurel Vlaicu.

Publicitate
Ultimele știri

Diakoniewerk Sibiu. Locul de unde începe Sărbătoarea

E prima oară când interacționez la modul direct cu Asociația Diakoniewerk. Cu cei care, de peste 18 ani, fac...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect