Restricții de trafic pe Strada Podului. Cauza: lucrările de canalizare

Cele mai citite

Începând de  astăzi și până pe 10 octombrie 2019, Primăria Sibiu anunță restricții de trafic pe strada Podului. Acestea sunt impuse de lucrările de amenajare a canalizării pluviale prevăzute în contractul pe care administrația municipală l-a încheiat, în 2018, cu firmele Universal Business SA, SC Comtram SA, SC Aspire Design SRL.
Lucrările se face la o adâncime de 3,5 metri, iar restricțiile de trafic vizează mașinile care depășesc greutatea de 3,5 tone. Autovehiculele mici pot circula în continuare pe stradă, dar în condiții de șantier, șoferii fiind rugați să circule cu atenție sporită.
Rută ocolitoare pentru vehiculele mari
„Pentru desfășurarea în bune condiții a acestor lucrări la o adâncime de 3,5 metri în carosabil și cu tubulatură de mari dimensiuni, Comisia de Circulație a aprobat desfășurarea lucrărilor sub trafic, dar cu anumite restricții. Începând din 20 mai și până în 10 octombrie circulația vehiculelor cu masă mai mare de 3,5 tone este interzisă pe această stradă, cu excepția mijloacelor de transport public. Aceste autovehicule de mari dimensiuni vor putea ajunge în zona fabricilor dincapătul străzii Podului utilizând DJ 106 Sibiu-Agnita”.
Autovehiculele mici pot circula în continuare pe stradă, dar în condiții de șantier, șoferii fiind rugați să circule cu atenție sporită.

spot_img
Ultimele știri

FOTO/ULTIMA ORĂ: Braconaj la Porumbacu de Sus! Două căprioare au fost confiscate dintr-un țarc ilegal

Două căprioare ținute ilegal în captivitate au fost salvate de polițiști și transferate la Grădina Zoologică din Sibiu.Două căprioare...

Știri pe același subiect