Revenire la plafonul pentru ajutoarele de încălzire

spot_img
Cele mai citite

Primăria, prin intermediul Serviciului Public de Asistenţă Socială, a revenit din 2 noiembrie la vechiul plafon de acordare a ajutorului pentru încălzire. Astfel, de la această dată au fost primite cereri pentru ajutorul de încălzire a locuinţei şi de la familiile sau persoanele singure ale căror venituri sunt de până la 615 lei, venit mediu net lunar pe membru de familie. Măsură a fost luată la re­comandarea Agenţiei Judeţene de Prestaţii Sociale pentru a evita astfel aglomeraţia la ghişee în momentul în care legea va primi avizele necesare şi va fi publicată în Monitorul Oficial. Adeverinţa privind veniturile trebuie să fie completată pentru luna octombrie. Dreptul la ajutorul pentru încălzirea locuinţei se sta­bileşte începând cu luna de­punerii dosarului. Prin urmare, cetăţenii care depun dosarele în luna noiembrie vor beneficia de ajutor pentru încălzire pentru toată perioada rece, noiembrie – martie. Dosarele se vor depune la sediul serviciului din Sibiu, B-dul Victoriei, nr.1-3, camerele 2 şi 20 în programul de lucru, luni-vineri, între orele 8 – 18. (G.M.)

spot_img
Ultimele știri

Cine este românul care câștigă peste 134.000 de lei brut pe lună de la trei companii de stat

Un venit lunar de 134.146 de lei brut a ieșit în evidență în noua platformă lansată de Guvern pentru...

Știri pe același subiect