Schimbare majoră în Sibiu: rețea extinsă de stații electrice, inclusiv la Păltiniș

Cele mai citite

Primăria Sibiu avansează cu un proiect major de infrastructură verde, lucrând în prezent la punerea în funcțiune a 45 de stații de încărcare pentru autovehicule electrice, amplasate în 42 de locații din municipiu, inclusiv în stațiunea Păltiniș.

Investiția, care depășește 9 milioane de lei și include atât furnizarea, cât și montajul echipamentelor, este realizată în cadrul proiectului „Modernizarea și extinderea transportului public la nivelul zonei metropolitane Sibiu”, finanțat prin fonduri europene nerambursabile din PNRR.

Proiectul nu se limitează doar la municipiu. Alte 20 de stații de încărcare au fost deja distribuite în localitățile care fac parte din zona deservită de ADI Transport Metropolitan Sibiu, contribuind la dezvoltarea unei rețele extinse de mobilitate electrică.

„În prezent avem funcționale în oraș 15 stații publice duble de încărcare.

Publicitate

Cu aceste 45 de stații noi și alte 13 în curs de punere în funcțiune în zona unităților de învățământ reabilitate energetic, rețeaua publică va fi extinsă în tot orașul până la finalul verii.

Creăm astfel infrastructura necesară pentru mobilitatea auto verde, în paralel cu investiții pentru deplasarea pe bicicletă și cea pietonală. Sibiul este orientat spre o mobilitate smart, în pas cu comunitatea sa”, a spus primarul Astrid Fodor.

Dintre cele 45 de stații aflate în curs de operaționalizare, 25 sunt dotate cu câte un punct de încărcare rapidă (50 kWh) și unul de încărcare lentă (22 kWh), în timp ce alte 20 dispun de două puncte de încărcare lentă.

Toate stațiile au fost deja amplasate în teren, iar în prezent se lucrează la branșarea acestora la rețeaua electrică. După finalizarea instalării, zonele afectate de lucrări vor fi reamenajate, iar parcările vor fi marcate corespunzător.

Termenul estimat pentru finalizarea completă a lucrărilor și punerea în funcțiune este luna iulie a acestui an.

Unde sunt amplasate noile stații de încărcare

B-dul Victoriei/str. Hochmeister, Calea Cisnădiei, Calea Dumbrăvii (la Zoo), Calea Poplăcii/Valea Aurie, Calea Șurii Mari (la Obor), str. N. Teclu (în zona str. Pielarilor), str. Siretului (în zona fostului Profi), str. Bucovinei, str. Europa Unită, str. Lisabona, str. Ludoș (la complex), str. Oașa, str. Panait Cerna (la Cimitir), Calea Poplăcii – str. Tălmaciu, str. Aurel Decei, str. Rahovei, str. Reșița (zona ANL 1), str. Rusciorului 2, str. Oslo-Cuptorului, str. Socului (la gară), str. Ștefan cel Mare (Broscărie), str. Școala de Înot (lângă Hotel Parc), str. Ștrandului/Doljului, str. Ștefan cel Mare (zona Triajului), str. Tudor Arghezi (lângă sediul Junii Sibiului), str. Țiglari (în parcarea Lacului Binder), str. Valea Aurie (spre Zoo), str. Viitorului (zona ANL), Calea Dumbrăvii (zona Dioda), strada Lungă – Tg. Cailor – Crăițelor, str. Malului (lângă Rompetrol), str. Zăvoi, str. E.A. Bieltz nr. 6, str. Turda nr. 12, str. Plugarilor, str. Mihail Kogălniceanu, str. Oțelarilor, str. Lupeni, Aeroport, str. Frații Grachi, str. Mr. Niță Octavian, stațiunea Păltiniș (zona Telescaun).

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
Ultimele știri

 Criză pe piața auto din România: Dacia afectată puternic de întârzierea Rabla și scăderea vânzărilor în 2026

Piața auto din România traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani, iar Dacia resimte din plin...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect