Se încheie lucrările de modernizare pe o stradă din Sibiu. Ultimul tronson intră în șantier

Cele mai citite

Ultima porțiune neamenajată a străzii Hameiului din Sibiu va fi modernizată. Primăria Sibiu a semnat contractul pentru execuția lucrărilor cu MGM Construcții Generale SRL, în urma unei proceduri publice de achiziție.

Este vorba despre tronsonul care continuă strada I. Neculce și asigură accesul către căminele studențești și terenul de sport.

Zona a rămas până acum neamenajată, iar municipalitatea urmează să finalizeze lucrările de modernizare pe întreaga lungime a străzii.

Intervenția vine după ce Apă Canal a reabilitat rețelele de pe această porțiune. Primul tronson al străzii Hameiului a fost modernizat în perioada 2019-2020.

Investiția se ridică la 946.000 de lei, bani alocați din bugetul local.

Lucrările vor include modernizarea carosabilului și a trotuarelor, amenajarea unor parcări de-a lungul străzii și realizarea accesurilor către proprietăți.

Totodată, vor fi instalate guri de scurgere pentru colectarea apelor pluviale și conectarea acestora la sistemul subteran existent, realizat recent.

Proiectul prevede și modernizarea iluminatului public, precum și instalarea tubulaturii subterane necesare pentru coborârea cablurilor de fibră optică care sunt în prezent suspendate.

La final, strada va beneficia de un sistem de semnalizare rutieră corespunzător, iar zonele verzi vor fi amenajate prin însămânțare cu iarbă și plantarea de arbori.

Lucrările vor începe după emiterea ordinului de începere, iar constructorul va avea la dispoziție trei luni pentru finalizarea investiției.

Pe durata șantierului, accesul către locuințe și către unitățile de interes public de pe strada Hameiului va fi menținut, însă în regim de șantier.

Alte știri despre administrația locală:

Îți mulțumim pentru că ai ales să te informezi din Sibiu 100%. Poate ai informații din comunitate și vrei să le împărtășești cu noi. Scrie un mesaj pe e-mail [email protected] sau WhatsApp 0752.060.007

spot_img
spot_img
Ultimele știri

FOTO: ALERTĂ în județul Sibiu! O fată de 16 ani a DISPĂRUT în timpul nopții

Polițiștii sibieni sunt în alertă și caută o adolescentă de 16 ani din localitatea Coveș, care a plecat de...

Știri pe același subiect