4347 de sibieni au mers la tratament în statiuni balneare în 2013, prin Casa Judeteană de Pensii, gradul de ocupare a acestor locuri fiind de sută la sută. În ciuda faptului că în ultimii trei ani de zile cererea pentru aceste bilete a crescut de la an la an, numărul biletelor repartizate pentru judetul Sibiu a scăzut. Astfel, dacă în 2011 au fost valorificate 4478 de bilete din 4950 repartizate judeţului, în anul următor 4461 din 4559, iar în 2013 au fost valorificate toate cele 4347 de bilete puse la dispoziţia beneficiarilor, cererea fiind de 6376. Şi numărul pensionarilor a crescut progresiv în aceşti ani, plecand de la 109.200 în 2011 si ajungând la 110.535 în 2013.
Cel mai mare număr de bilete a fost acordat anul trecut pensionarilor (3721), care au plătit pe un bilet 50% din valoarea pensiei. Diferenţa, până la valoarea biletului de 1550 lei, a fost finanţată din Bugetul Asigurărilor Sociale. Numărul de bilete gratuite acordate beneficiarilor conform prevederilor din legile speciale în vigoare a fost de 590 bilete. Persoanele cu handicap au primit cel mai mare număr de bilete gratuite (485), urmate de persoanele care au fost persecutate de dictatura si regimurile politice instaurate dupa 1940 (81), veterani si vaduve de razboi (22) si pensionari de invaliditate cu program de recuperare (2).
Pentru acest an durata unei serii de tratament a fost redusă de la 18 la 16 zile
Durata seriiilor de tratament a fost redusă anul acesta de la 18 zile la 16 şi a fost inclusă şi ziua de sâmbătă ca zi de tratament. Până la această dată încă nu s-a stabilit numărul de bilete pe care îl va primi fiecare judeţ în parte, însă cererile se primesc încă din 15 ianuarie. În unităţile de tratament balnear, proprietate a Casei Naţionale de Pensii Publice, este asigurat pentru anul 2014 un număr de maximum 59.641 de locuri la tratament balnear, repartizate pe maximum 19 serii de trimitere. Până la această dată încă nu s-a stabilit numărul de bilete pe care îl va primi fiecare judeţ în parte. Activitatea de înregistrare a cererilor de bilete a început din luna ianuarie, iar ordinea de repartizare, distribuirea biletelor şi evidenţa tuturor operaţiunilor se vor realiza printr-o aplicaţie informatică la nivel naţional – SPA –Bilete de tratament.
Cele mai solicitate staţiuni de pensionarii sibieni sunt : Căciulata, Olăneşti, Govora, Covasna, Bazna, Geoagiu, Felix, Sovata, Mangalia şi Techirghiol. Mai puţin solicitate sunt staţiuni ca Bala, Bizuşa, Amara, Moneasa, Lacul Sărat, Tinca.




