Ambulatoriile din cadrul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu vor beneficia de aproape 2,6 milioane lei, pentru investiţii în modernizare şi echipare. Din această sumă 2 milioane sunt fonduri nerambursabile alocate prin Programul Operaţional Regional, în urma semnării contractului de finanţare a cererii depuse de Consiliul Judeţean Sibiu. Proiectul depus la sediul ADR Centru prevede dezvoltarea sistemului de sănătate în domeniul psihiatric, în judeţul Sibiu, prin îmbunătăţirea infrastructurii serviciilor medicale oferite de Ambulatoriul integrat de psihiatrie adulţi, de Ambulatoriul integrat de psihiatrie şi neurologie copii şi de Ambulatoriul integrat de recuperare neuro-psiho-motorie pentru copii. Reabilitarea, modernizarea şi echiparea acestor ambulatorii se va finaliza în termen de 16 luni. Prin proiect se vor realiza investiţii pentru refacerea instalaţiilor sanitare, electrice şi termice, vor fi executate lucrări de reparaţii ale clădirilor la exterior şi interior, precum şi pentru amenajarea de grupuri sanitare şi a unor cabinete medicale. De asemenea, fondurile REGIO vor fi utilizate pentru dotarea ambulatoriilor cu mobilier şi pentru dotarea cu echipamente de specialitate pentru investigaţii şi tratament, inclusiv pentru realizarea de facilităţi specifice pentru persoanele cu dizabilităţi. (L.N.)
Actualizat:
2,6 milioane lei pentru Psihiatrie
Cele mai citite
Ultimele știri
FOTO – Premieră pentru pacienții din Sibiu: salina terapeutică a Spitalului de Pneumoftiziologie este acum funcțională
Pacienții internați la Spitalul de Pneumoftiziologie Sibiu beneficiază, începând de acum, de acces la ședințe de haloterapie într-o salină...




