7.4 C
Sibiu
luni, noiembrie 25, 2024

Publicitate electorală

spot_imgspot_img

eveniment

29 de milioane de lei pentru modernizarea strazilor din centrul istoric al Mediașului și a unei școli din oraș

Cele mai citite

Aleșii locali din Mediaș vor discuta, miercuri, când este programată o ședință extraordinară a legislativului local, asupra proiectului „Îmbunătățirea calității vieții și a mediului urban în municipiul Mediaș II”. Odată cu implementarea acestui proiect sunt vizate două componente importante, respectiv reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale numărul 4 și reabilitarea străzilor din centrul istoric al municipiului.

Vechimea clădirilor și necesitatea unor investiții masive i-au determinat pe reprezentanții municipalității medieșene să actualizeze indicatorii tehnico-economici ai unui un proiect privind reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale numărul 4 și să includă lucrările în respectivul proiect. Școala Gimnazială 4 este atestată documentar încă din anul 1762 și necesită intervenții urgente de reabilitare. Principalele degradări, în afara uzurii normale cauzate de trecerea timpului, au fost cauzate de doi factori principali care au acționat de-a lungul timpului: seismele și inundațiile. Prin proiectul aprobat se prevăd intervenții la toate corpurile de clădire ale unității de învățământ.
La Corpul A, principal, sunt prevăzute lucrări de amenajare a unor grupuri sanitare noi, consolidări ale zidurilor, reparații ale instalațiilor electrice, lucrări de reparații sau înlocuire ale finisajelor interioare, înlocuirea ușilor și geamurilor și modernizarea sălilor de clasă. În ceea ce privește corpul B al școlii se intenționează desfacerea actualului corp alipit dinspre strada Pompierilor și a celui detașat situat pe același front și construirea unor corpuri noi pe același aliniament. În privința curții interioare a unității de învățământ se intenționează desfacerea actualului sistem pietonal și executarea unuia nou din asfalt, precum și realizarea unor sisteme noi de canalizare pluvială și menajeră.
A doua componentă a proiectului se referă la modernizarea străzilor din centrul istoric al orașului. Este vorba despre străzile Stephan Ludwig Roth până la intersecția cu strada Mihai Eminescu, strada Petofi Șandor, strada I. Ghe. Duca, strada Nicolae Iorga și Piața Regele Ferdinand I. Inițiatorii proiectului susțin că structura rutieră a respectivelor străzi se prezintă necorespunzător din punct de vedere al planeității, degradarea producându-se în diferite etape de timp.
De asemenea, străzile prezintă o stare tehnică necorespunzătoare care afectează condițiile de circulație din punct de vedere al siguranței, confortului și vitezei. Prin proiect se propune reabilitarea celor 4 străzi, a Pieței Regele Ferdinand I, modernizarea sistemului de iluminat, modernizarea infrastructurii edilitare, realizare de trasee și canale tehnice pentru cabluri, modernizarea zonelor pietonale, amenajarea spațiilor verzi existente și crearea de noi spații verzi unde zonele permit.
Valoarea totală a proiectului care vizează reabilitarea respectivei unități de învățământ și a străzilor din centrul istoric al Mediașului este de aproape 29 de milioane de lei.

Publicitate

Publicitate electorală

spot_img
Ultimele știri

Apă-canal aniversează 130 de ani de distribuție centralizată

Apă Canal Sibiu celebrează, în aceste zile, 130 de ani de distribuție centralizată a apei, iar cu acest prilej...

Publicitate

spot_img

Știri pe același subiect