37 proiecte de hotărâre pe ordinea de zi a Consiliului Local Mediaș

spot_img
Cele mai citite

sedinta consiliu mai doiConsilierii locali medieşeni au pregătite în mapele de lucru, în această lună, un număr de 37 proiecte de hotărâre, care vor fi supuse spre aprobare în sedinţa de consiliu de la începutul săptămânii viitoare. Printre cele mai importante se află proiectul de hotărâre privind comandarea întocmirii proiectului „Reabilitare străzi din municipiul Mediaş–zona centrală” strada Mathias Milles, Pictor Theodor Aman, Şerban Vodă, Malului-cartier Moşnei Strada Stejarului, Ulmului, Şerpuită și Piatra Craiului.

De asemenea, pe ordinea de zi de luna aceasta a legislativului medieșean se află și proiectul de hotărâre privind aprobarea documentaţiei de avizare a lucrărilor de intervenţii şi a indicatorilor tehnico–economici pentru obiectivul de investiţii „Reabilitare pasarelă pietonală peste calea ferată”.

În final, consilierilor locali medieșeni le va fi supus spre aprobare și proiectul privind aprobarea Indicatorilor tehnico–economici privind proiectul „Reabilitare şi modernizare instalaţii electrice” actualizat, Liceul Teoretic „Stephan Ludwig Roth” Mediaş.

Şedinţa Consiliului Local Mediaş este publică şi va avea loc luni, 21 iunie 2015, începând cu ora 15:00, în sala “Daniel Thellmann” a municipalităţii medieşene.

spot_img
spot_img
Ultimele știri

Alertă în Marea Britanie! Guvernul le cere oamenilor să-și facă provizii pentru 3 zile. Ce trebuie să aibă în casă

Autoritățile din Marea Britanie îi îndeamnă pe cetățeni să își pregătească rezerve de apă, alimente și alte produse indispensabile,...

Știri pe același subiect