Consilierii locali medieşeni au pregătite în mapele de lucru un număr de 37 proiecte de hotărâre, care vor fi supuse spre aprobare la sedinţa de consiliu de la sfârşitul acestei luni. Printre cele mai importante se află proiectul de hotărâre privind validarea mandatului de consilier local al lui Păltan Radu Dan şi depunerea jurământului, proiect de hotărâre privind suplimentarea bugetului local al municipiului Mediaş pe anul 2014, precum și un proiect de hotărâre privind repartizarea unor locuinţe pentru tineri construite prin ANL în regim de închiriere.
De asemenea, pe ordinea de zi de luna aceasta a legislativului medieșean se află și proiectul de hotărâre privind premierea familiilor cu domiciliul în Mediaş şi satul aparţinător Ighişul Nou care au împlinit sau vor împlini 50 de ani de căsătorie în perioada 01.06.2014-31.12.2014, un proiect de hotărâre privind premierea persoanelor vârstnice cu domiciliul în Mediaş şi satul aparţinător Ighişul Nou care au împlinit sau vor împlini 80 de ani în perioada 01.06.2014 -31.12.2014, precum și un proiect de hotărâre privind aprobarea listei beneficiarilor de ajutor material constând în tichete sociale în valoare de 100 lei/persoană, cu ocazia Sărbătorilor de Crăciun 2014, categoriei de pensionari cu venitul până la 540 lei/lună.
Şedinţa Consiliului Local Mediaş este publică şi va avea loc luni, 24 noiembrie 2014, începând cu ora 16:00, în sala “Daniel Thellmann” a municipalităţii medieşene.




